Google Maps va schimba numele de „Golful Mexic” în „Golful Americii” odată ce acesta va fi actualizat oficial în Sistemul american de denumiri geografice, a anunţat luni compania într-o postare pe X, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Schimbarea va fi vizibilă în Statele Unite, dar va rămâne „Golful Mexic” în Mexic.

În afara celor două ţări, utilizatorii vor vedea ambele denumiri.

Google Maps, care este deţinută de Alphabet, va face o schimbare similară şi cu Muntele McKinley.

Departamentul de Interne al administraţiei Trump a declarat vineri că a schimbat oficial numele Golfului Mexicului în Golful Americii, iar vârful Denali din Alaska în Muntele McKinley. Preşedintele american Donald Trump a ordonat schimbarea numelor ca parte a unei serii de ordine executive semnate la câteva ore după preluarea mandatului, lunea trecută, îndeplinindu-şi astfel o promisiune din campania electorală.

„Conform indicaţiilor preşedintelui, Golful Mexic va fi acum cunoscut în mod oficial ca Golful Americii, iar cel mai înalt vârf din America de Nord va purta din nou numele de McKinley”, a declarat săptămâna trecută Departamentul de Interne într-un comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.