Germania marchează, sâmbătă, 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, bucuria populară contrastând cu atmosfera sumbră a momentului, legată în special de grava criză guvernamentală prin care trece ţara, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu toate acestea, festivităţile organizate în acest weekend vor încerca să nu piardă din vedere simbolismul acestui eveniment istoric, care a avut loc la 9 noiembrie 1989.

Motto-ul sărbătorilor, „Păstraţi libertatea”, are o rezonanţă deosebită într-un moment în care democraţia este în suferinţă în întreaga lume, iar războaiele continuă să facă ravagii în Ucraina şi Gaza.

Într-o înregistrare video difuzată vineri, cancelarul Olaf Scholz a subliniat că valorile din 1989 „nu pot fi luate de bune”: „O privire la istoria noastră şi la lumea din jurul nostru arată acest lucru”.

Pentru a întruchipa aceste idealuri, o instalaţie în aer liber care se întinde pe 4 km de-a lungul fostului traseu al zidului este alcătuită din replici ale pancartelor de la demonstraţiile din 1989 şi mii de alte pancarte create de cetăţenii contemporani pe tema „libertăţii”.

Instalaţia trece chiar pe lângă clădirea Reichstag, Poarta Brandenburg şi celebrul Checkpoint Charlie, principalul punct de trecere est-vest pentru străini.

În seara de 9 noiembrie 1989, după săptămâni de manifestaţii ale est-germanilor, aceste locuri emblematice au fost scena „unuia dintre cele mai fericite momente din istoria lumii”, potrivit ministrului culturii Claudia Roth.

- Disidenţii invitaţi -

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Căderea Zidului, simbol al Războiului Rece şi al diviziunii dintre blocul occidental şi blocul sovietic, a deschis calea către prăbuşirea comunismului în Europa de Est şi reunificarea Germaniei un an mai târziu.

Şeful statului Frank-Walter Steinmeier urmează să ia cuvântul sâmbătă la o ceremonie organizată la memorialul Zidului Berlinului.

„Zidul ruşinii”, lung de 155 de kilometri, a fost ridicat în jurul Berlinului de Vest în august 1961 pentru a opri exodul tot mai mare de persoane din Republica Democrată Germană (RDG).

Cel puţin 140 de persoane au murit încercând să îl traverseze.

Se aşteaptă, de asemenea, ca preşedintele german să abordeze probleme actuale ca urmare a ruperii coaliţiei lui Olaf Scholz, care a aruncat Germania într-o perioadă de incertitudine,

La festivităţi, care se vor desfăşura până duminică, au fost invitaţi activişti din întreaga lume, inclusiv liderul opoziţiei belaruse exilate Svetlana Tikhanovskaia şi disidentul iranian Masih Alinejad.

Grupul rus de protest punk Pussy Riot va concerta în faţa fostului sediu al Stasi, temuta poliţie secretă est-germană.

- Diferenţe persistente -

„Accentul pus pe libertate este deosebit de important „într-un moment în care ne confruntăm cu ascensiunea populismului, a dezinformării şi a diviziunilor sociale”, a subliniat Joe Chialo, responsabil cu cultura în cadrul guvernului regional din Berlin.

Alegerile care au avut loc în septembrie în trei regiuni din fosta RDG au evidenţiat diviziunile politice persistente dintre Germania de Est şi Germania de Vest.

Alternativa pentru Germania (AfD), formaţiune de extremă dreapta, a obţinut rezultate istoric ridicate, în timp ce o nouă grupare de extremă stânga a făcut progrese.

Ambele partide se opun ajutorului militar acordat Ucrainei pentru a respinge invazia rusă.

Acest weekend marchează, de asemenea, aniversarea „Nopţii de cristal”, un pogrom comis de nazişti pe 9 şi 10 noiembrie 1938.

Cel puţin 90 de evrei au fost ucişi, zeci de mii au fost deportaţi în lagăre de concentrare, iar 1 400 de sinagogi au fost incendiate în Germania şi Austria, în timp ce magazinele şi întreprinderile deţinute de evrei au fost distruse.

„Este foarte important ca societatea noastră (...) să tragă învăţămintele corecte din aceste evenimente”, a declarat guvernul german, într-un moment în care Germania a înregistrat o recrudescenţă a actelor antisemite după evenimentele din 7 octombrie 2023 - atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului - care au declanşat războiul din Fâşia Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.