Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reafirmat luni, la Tbilissi, că Georgia urmează să adere la Alianţa Nord-Atlantică, în pofida opoziţiei Rusiei, relatează AFP.
”Cei 29 de aliaţi au spus clar că Georgia va deveni memnru NATO. Vom continua să cooperăm pentru a pregăti aderarea georgiei la NATO”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu premierul georgian Mamuka Bakhtadze, la Tbilisi.
”Noi nu vom accepta ca Rusia sau orice altă putere să hotărască cine poate fi membru NATO”, a subliniat el.
Eventualitatea aderării Tbilisi la NATO, din care fac parte mai multe foste ţări din fostul bloc sovietic, este considerată de Moscova o ingerinţă occidentală în sfra sa de influenţă.
Liderii Alianţei au apreciat, într-un summit la Bucureşti, în 2008, că Georgia are vocaţia să adere la NATO, însă ei nu au lansat, până în prezent, procesul aderării.
La rândul său, premierul Mamuka Bakhtadze a apreciat că Rusia ”nu are dreptul să îngrădească opţiunea unei ţări suverane cu privire la acordurile sale în domeniul securităţii”. ”Aderarea la NATO este alegerea poporului georgian şi este prevăzută în Constituţie”.
Jens Stoltenberg se află într-o vizită la Tbilisi, unde asistă la manevre militare organizate de Georgia şi NATO, la Krtsanisi, în apropierea capitalei georgiene.
La aceste exerciţii, lansate la 18 martie, pe o perioadă de 12 zile, participă 350 de militari din Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Germania şi alte 17 state membre NATO.
Reprezentanţi ai unor ţări care nu fac parte din NATO, precum Azerbaidjanul, Finlanda şi Suedia, participă de asemenea la exerciţii.
În august 2008, Rusia şi Georgia au purtat un război-fulger de cinci zile, după ce Tbilisi a lansat o operaţiune militară în regiunea separatistă Osetia de Sud, cu obiectivul de a prelua controlul asupra acestui teritoriu.
Un acord de pace a pus capăt conflictului, iar la 26 august 2008 Moscova a recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei, unde menţine, de atunci, o puternică prezenţa militară, denunţată de Georgia drept o ”ocupaţie”.
Premierul rus Dmitri Medvedev ameninţa anul trecut că o eventuală aderare a Georgiei la NATO ”ar putea provoca un conflict teribil”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...