Fumul de la incendiile din Australia este de aşteptat să facă cel puţin "un tur complet" în jurul lumii şi să revină deasupra ţării, au avertizat oamenii de ştiinţă de la NASA, citaţi de CNN.
Folosind mai mulţi sateliţi, agenţia spaţială a analizat fumul şi aerosolii care vin dinspre incendiile devastatoare din Australia.
Agenţia spaţială a afirmat că fumul a circulat "pe aproape jumătate din suprafaţa Pământului" şi a afectat calitatea aerului în mai multe ţări.
Australia este devastată de cele mai grave incendii de vegetaţie din ultimele decenii, suprafeţe mari fiind afectate de focuri de la începutul sezonului, în luna iulie a anului trecut.
Cel puţin 28 de oameni au murit la nivel naţional şi doar în statul New South Wales peste 3.000 de case au fost distruse sau afectate. Autorităţile se luptă să controleze incendiile.
Toate acestea au fost agravate şi de căldura persistentă şi de secetă.
Până la 8 ianuarie, fumul a traversat "jumătate din suprafaţa Pământului", a afirmat NASA, traversând America de Sud.
Fumul de la incendiile din Australia "deteriorează mult calitatea aerului" în Noua Zeelandă. Fumul a ajuns şi în Noua Zeelandă, situată la mii de kilometri, iar gheţarii au căpătat o nuanţă de culoarea caramelului.
NASA a precizat că studiază efectele fumului la o altitudine de 17,7 kilometri pentru a vedea dacă acesta va cauza "o răcire sau încălzire a atmosferei".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...