Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, a fost decapitat cu un cuţit de bucătărie în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o parcare din oraşul francez Saint-Priest, în regiunea Lyon. Fiul său, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat la faţa locului, au declarat, duminică, surse apropiate subiectului, relatează AFP.
Primele elemente ale anchetei cu privire la această ”crimă prin decapitare” arată că bărbatul aflat în custodia poliţiei ”şi-a ucis tatăl în vârstă de 60 de ani cu un cuţit de bucătărie”, a precizat procuratura din Lyon.
În cursul nopţii, ”în jurul orei locale 2.00, poliţia municipală a alertat poliţia naţională cu privire la descoperirea unui cadavru decapitat într-o parcare. Poliţia municipală raportează că un bărbat se plimba cu un cap într-o mână şi cuţitul în cealaltă”, potrivit unei surse apropiate subiectului.
Poliţiştii de la BAC, sosiţi ca întăriri, au reuşit să îl aresteze pe acest bărbat ”care a încercat să îi înjunghie, fără să îi rănească”, a mai menţionat sursa.
Potrivit agenţiei de presă ActuLyon, în timp ce se lupta cu organele de poliţie, bărbatul ar fi strigat ”Allah Akbar”.
Suspectul, de origine marocană, este cunoscut ”pentru fapte de drept comun, dispute familiale izbucnite din cauza alcoolului şi a narcoticelor”, potrivit aceleiaşi surse.
Bărbatul, care a fost arestat, nu este cunoscut pentru acte de radicalism, a mai adăugat această sursă. Ancheta încredinţată departamentului de securitate din Rhône ”ar trebui să stabilească împrejurările exacte ale acestei tragedii, precum şi motivul acesteia şi să aprofundeze personalitatea autorului acesteia”, a explicat parchetului din Lyon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.