Autorităţile sanitare franceze recomandă ”să se propună o singură doză” de vaccin împotriva Covid-19 persoanelor care ”au avut o infecţie” cu noul coronavirus, iar Franţa devine astfel prima ţară din lume care face această recomandare, relatează AFP.
Avizul Înaltei Autorităţi de Sănătate (HAS) este necesar să fie aprobat de Guvern.
Persoanele vindecate de Covid-19 ”au dezvoltat deja o mai bună memorie imunitară la infectare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Doza unică de vaccin va juca astfel rolul unui rapel”, explică HAS în aviz.
Autoritatea recomandă, de asemenea, să se aştepte ”peste trei luni” de la boală, ”de preferinţă şase luni”, înaintea administrării acestei doze unice.
”Până acum, nicio ţară nu s-a pronunţat clar cu privire la o vaccinare cu o doză a persoanelor care s-au îmbolnăvit de covid-19 înainte de vaccinare”, subliniază ea.
Această soluţie a fost evocată, în ultimele zile, în mai multe studii realizate în Statele Unite şi Italia, care nu au fost evaluate de către alţi cercetători.
În afară de beneficiile sanitare, cercetătorii care au realizat aceste cercetări subliniază că vaccinarea cu o singură doză a persoanelor care au fost bolnave ar permite ”economisirea” unor doze, în contextul unei aprovizionări deficitare.
Guvernul francez dă curs, în general, avizurilor HAS.
La sfârşitul lui ianuarie, el a estimat însă că timpul dintre vaccin şi rapelul Pfizer/BioNTech nu poate fi crescut, contrar recomandărilor HAS.
Autorităţile sanitare mizează mult pe avansarea campaniei de vaccinare, în contextul unei situaţii epidemiologice fragilă, însă drumul este lung.
Până joi, 2.135.333 de persoane au fost vaccinate în Franţa, dintre care 535.775 cu două doze de vaccin.
De la începutul epidemiei, s-au înregistrat 3,4 milioane de contaminări, în urma unui test de depistare.
Însă probabil că s-au îmbolnăvit mult mai multe persoane, mai ales în primul val, când testele nu erau larg disponibile.
Cele trei vaccinuri împotriva covid-19 dispinibile în Uniunea Europeană (UE) - Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca/Oxford - se administrează în două doze pentru a fi deplin eficiente la persoane care nu s-au aflat vreodată în contact cu virusul.
Vaccinul Johnson & Johnson, aflat în curs de examinare la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), se administrează într-o singură doză.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...