Un poliţist din Toulouse, vizat de şase plângeri, a fost plasat sub control judiciar în aşteptarea procesului său pentru "viol şi agresiune sexuală", transmite Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un poliţist, în vârstă de 52 de ani, a fost pus sub acuzare la Toulouse pentru viol şi agresiune sexuală asupra a şase femei, fapte comise între 2017 şi 2018.

Poliţistul este acuzat că a comis aceste fapte în incinta secţiei de poliţie din Toulouse unde lucra.

În 2018, o femeie audiată într-un alt dosar, a reclamat că a fost violată de un ofiţer de poliţie din Toulouse, în 2017, când a venit la secţia de poliţie pentru a se plânge de partenerul său violent.

Inspectoratul General al Poliţiei Naţionale (IGPN) a preluat cazul şi l-a convocat pe ofiţerul de poliţie după această primă plângere.

Acuzatul a dat apoi numele altor două femei cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale în incinta secţiei de poliţie, dar "consimţite", potrivit acestuia.

IGPN a efectuat o anchetă ”foarte amănunţită", a declarat Emmanuelle Franck, care reprezintă una dintre victime alături de Alexandre Martin.

Ei s-au gândit că, având acest modus operandi, trebuie să existe cu siguranţă şi alte victime, aşa că au căutat şi au ajuns să găsească alte trei femei.

De fiecare dată, potrivit avocaţilor, este vorba de acelaşi modus operandi: "Este vorba de femei care se află într-o situaţie fragilă, care vin să depună plângeri în legătură cu situaţii complicate, care implică adesea custodia copiilor. Clienta noastră a fost uluită în momentul evenimentelor, care au avut loc la finalul audierii, când era în lacrimi după ce i-a mărturisit informaţii compromiţătoare. În total, şase femei au depus o plângere”.

Poliţistul a fost pus sub acuzare pentru "viol şi agresiune sexuală" în 2019 şi suspendat din funcţie.

La momentul respectiv, el a fost plasat în arest preventiv timp de trei săptămâni înainte de a fi eliberat. El se află acum sub control judiciar în aşteptarea procesului său.

Poliţistul se apără spunând că a fost un complot şi că aceste femei au fost asociate pentru a-i face rău, dar ele ”nu se cunosc deloc, nu au fost niciodată în contact", potrivit apărătorilor lor.

”Acestea sunt victime care au trebuit să fie căutate, IGPN a trebuit să le convingă să depună o plângere. Clientul meu a sfârşit prin a face acest lucru în 2020”, au mai precizat apărătorii victimelor.

”Este important de reţinut că acest individ se declară nevinovat", susţine Martin Vatinel, care îl reprezintă pe poliţistul acuzat împreună cu Laurent Boguet.

El a adăugat că acesta a comis o vină disciplinară şi morală, dar nu una penală.

Poliţistul susţine că nu a perceput lipsa consimţământului, aspect care va fi dezbătut în ziua procesului.

Avocatul a afirmat că este vorba de un caz "complicat" şi că "suferinţa părţilor civile" nu trebuie să o "excludă" pe cea a acuzatului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.