Franţa nu poate să fie singura ţară care să asigure apărarea Europei, a declarat François Hollande vineri, la sosirea la summitul UE de la Bratislava, al cărui obiectiv este să relanseze proiectul european după decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Organizarea unei Apărări europene este una dintre priorităţile afişate de către Cei 27, care este necesar să-şi imagineze viitorul fără Regatul Unit, o mare putere militară europeană, alături de Franţa.

"Franţa susţine efortul principal în Apărarea europeană, dar ea nu poate să fie singură, ea nu vrea să fie singură", a declarat preşedintele francez pentru presă la sosirea în capitala slovacă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Ea poate să fie prima, dar ea vrea ca Europa împreună cu Franţa, Europa şi Franţa în Europa să poată să-şi asigure apărarea în cadrul alianţelor pe care le cunoaştem, adică (în cadrul) Alianţei Nord-Atlantice, împreiună cu partenerul nostru american", a adăugat şeful statului francez.

"Este necesar ca toată lumea să ştie că, în cazul în care Statele Unite aleg să se îndepărteze, Europa trebuie să fie capabilă să se apere ea însăşi", a subliniat François Hollande.

Într-un context de instabilitate mondială, o reflecţie cu privire la Apărarea europeană este în curs în vederea avansării unei idei blocate mult timp de britanici.

Într-un material comun, publicat săptămâna aceasta, miniştrii Apărării francez Jean-Yves Le Drian şi german Ursula von der Leyen au pledat în favoarea unei consolidări a capacităţilor vizând "apărarea eficientă a cetăţenilor şi frontierelor".

Înfiinţarea unui cartier general la Bruxelles, căruia Marea Britanie i s-a opus mereu pentru a nu slăbi NATO, este avută în vedere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.