Ministrul francez de Externe cere marţi o ”anchetă independentă şi aprofundată care să facă deplin lumină” asupra morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Franţa consideră autorităţile ruse deplin responsabile de moartea lui Aleksei Navalnîi, ale cărui condiţii de detenţie s-au degradat puternic după transferul într-o colonie penitenciară”, anunţă într-o conferinţă de presă un adjunct al purtătorului de cuvânt al diplomaţiei franceze.

Ambasadorul Rusiei în Franţa a fost convocat luni, la fel ca în alte ţări, la sediul Ministerului Afacerilor Europene şi de Externe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Spania, Suedia, Germania, Olanda şi Norvegia au anuţat luni că i-au convocat pe ambasadorii ruşi.

”Franţa cere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor deţinuţilor poltiici din Rusia şi îşi exprimă îngrijorarea puternică faţă de starea critică a sănătăţii opozantului Vladimir Kara-Murza”, a subliniat purtătorul de cuvânt francez.

Vladimir Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, un vechi opozant, a acuzat două otrăviri în trecut.

În aprilie 2023, el a fost condamnat la 25 de ani de închsioare, după ce a fost găsit vinovat de difuzare de ”informaţii false” despre armata rusă, în urma unui proces cu uşile închise.

El ispăşeşte această pedeapsă în Siberia.

Aleksei Navalnîi, care ispăşea 19 ani de închisoare într-o colonie penitenciară din Arctica, după ce a fost găsit vinovat de ”extremism”, a murit la 16 februarie în detenţie, la vârsta de 47 de ani.

Autorităţile ruse invocă proceduri medico-legale în curs şi refuză să predea corpul opozantului defunct familiei.

Susţinătorii acestuia acuză regimul Putin de faptul că încearcă să ascundă astfel o crimă.

Kremlinul respinge aceste acuzaţii.

Un purtător de cuvînt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre aceste acuzaţii, s-a limitat luni să spună că este în curs o anchetă şi că, ”pentru moment” nu există rezultate.

Occidentul denunţă puternic moartea opozantului, încarcerat de trei ani, şi consideră Kremlinul că se face vinovat de această moarte.

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost ”informat” cu privire la acest deces, potrivit lui Dmitri Peskov, însă nu a vorbit până în prezent despre acesta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.