Fostul preşedinte american Jimmy Carter, care îşi exprimase dorinţa de a trăi suficient de mult pentru a-i putea acorda votul său Kamalei Harris, a votat miercuri prin corespondenţă, conform fundaţiei sale, la 15 zile după ce şi-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fostul lider democrat a profitat de ocazia de a putea vota anticipat în statul Georgia, unde locuieşte în oraşul său natal.

Potrivit nepotului său, citat de Atlanta Journal-Constitution, Jimmy Carter ar fi spus familiei sale că este mai important pentru el să rămână în viaţă pentru a putea vota la alegerile prezidenţiale din 2024 decât să ajungă la vârsta de 100 de ani. În cele din urmă, el şi-a atins ambele obiective.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Retras din viaţa publică, democratul, preşedinte cu un singur mandat (1977-1981), al 39-lea din istoria SUA, primeşte îngrijiri paliative la domiciliu din februarie 2023. El este cel mai în vârstă preşedinte american în viaţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.