Jair Bolsonaro urmează să fie judecat cu privire la o tentativă de lovitură de stat împotriva rivalului său Luiz Inacio Lula da Silva, a stabilit miercuri Curtea Supremă a Braziliei printr-o hotărâre istorică, expunându-l pe fostul preşedinte la o pedeapsă grea cu închisoarea şi afectându-i ambiţiile de a se întoarce la putere, relatează AFP.
Această trimitere în judecată, anunţată după două zile de proces, este un cutremur în cea mai mare ţară din America Latină, bântuită în continuare de amintirea dictaturii militare (1964-1985).
”S-ar spune că ei au ceva personal împotriva mea, iar acuzaţiile sunt foarte grave şi nefondate”, a tunat fostul preşedinte de extremă dreapta (2019-2022) în faţa presei la Brasilia.
El riscă o pedeapsă cumulată de peste 40 de ani de închisoare şi se declară victima ”celei mai mari persecuţii politico-judiciare din istoria Braziliei”.
Un nostalgic asumat al dictaturii, fostul căpitan de armată, în vârstă de 70 de ani, este acuzat de parchet de faptul că este ”liderul” unei ”organizaţii criminale” care a urzit mult timp o conspiraţie cu scopul de a rămâne la putere ”cu orice preţ” în urma alegerilor din octombrie 2022, în care a fost înfrânt de către actualul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva.
Potrivit anchetatorilor din cadrul poliţiei federale, după înfrângere, presupuşii conspiratori au acţionat în vederea elaborării unui decret care să prevadă convocarea unui nou scrutin, dar şi planuri de asasinări a lui Lula, a vicepreşedintelui ales Geraldo Alckmin şi a unui judecător al Curţii Supreme, Alexandre de Moraes.
Capetele de acuzare sunt extrem de grave - ”lovitură de stat”, ”tentativă de abolire violentă a statului de drept democratic” şi ”organizaţie criminală armată”.
”Dictatura trăieşte din moartea nu doar a societăţii, nu doar a democraţiei, ci şi a fiinţelor umane din carne şi oase”, a subliniat pe un ton grav judecătoarea Carmen Lucia, votând, la fel ca colegii săi, în favoarea deschiderii unui proces.
ALEGERI ÎN 2026
În pofida faptului că legislaţia braziliană nu prevede niciun termen exact al ţinerii procesului, ”ne putem aştepta ca (fostul preşedinte) să fie judecat până la sfârşitul anului”, pentru a evita orice interferenţă cu alegerile prezidenţiale din 2026, declară AFP un avocat specialist în drept penal de la Fundaţia Getulio Vargas, Enzo Fachini.
Jair Bolsonaro - care potrivit unor experţi ar urma să fie judecat în libertate - este ineligibil până în 2030, din cauza atacurilor sale fără probe împotriva urnelor electronice. Însă el speră în continuare ca această sancţiune să fie anulată sau redusă pentru a-i permite să candideze din nou în 2026.
O condamnare cu privire la un complot împotriva democraţiei braziliene i-ar spulbera aceste speranţe şi ar forţa tabăra sa să-i aleagă un succesor, în contextul în care drumul îi pare deschis împotriva lui Lula, în vârstă de 79 de ani, mai nepopular ca niciodată din cauza inflaţiei.
Pus cu spatele la zid, Jair Bolsonaro vrea să creadă că Donald Trump, ”prietenul” şi modelul său politic, îşi va folosi ”infleunţa” în favoarea sa.
REVOLTE LA BRASILIA
Alexandre de Moraes, un judecător puternic, urât de tabăra lui Bolsonaro, care vede în el un ”dictator”, a fost primul care votat miercuri în favoarea unui proces.
Invocâdu-i ”interesul personal” în calitate de potenţială victimă a unui plan de asasinat, apărarea a încercat, în zadar, să obţină o recuzare a judecătorului Moraes şi altor doi colegi ai acestuia.
Magistraţii au decis totodată să deschidă un proces împotriva altor şapte membri ai ”nucleului crucial” al presupusului complot. Între ei se află mai mulţi foşti miniştri - Walter Braga Netto (Apărare), candidatul său la vicepreşedinţie în 2022, şi Anderson Torres (Justiţe), dar şi fostul comandant al Marinei, Almir Garnier Santos.
Potrivit acuzării, lovitura de stat nu a avut loc din cauza lipsei susţinerii în înaltul comandament militar.
Încercând să demonstreze că democraţia din Brazilia a evitat în mod real un dezastru, acuzarea se spijină pe evenimentele de la 6 ianuarie 2023 de la Brasilia.
La o săptămână după învestirea noului şef de stat, în absenţa lui Jair Bolsonaro, care se afla atunci în Statele Unite, mii de simpatizanţi blosonarişti au invadat şi au devastat sediile Curţii Supreme, Parlamentului şi palatul prezidenţial, cerând o intervenţie militară.
Înainte de a reveni la putere în al treilea mandat, în 2023, după cele din perioada 2003-2010, Lula a fost condamnat la închisoare într-un scandal de corupţie, după care condamnările i-au fost anulate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.