Un fost ambasador american a fost condamnat vineri, la Miami, la 15 ani de închisoare pentru că a spionat timp de decenii Statele Unite în numele Cubei, un duşman istoric al Washingtonului, informează AFP.
Victor Manuel Rocha, în vârstă de 73 de ani, a fost arestat la începutul lunii decembrie, fiind acuzat că a fost o cârtiţă pentru guvernul comunist de la Havana în timp ce a urcat în rândurile diplomaţiei americane, obţinând acces la documente confidenţiale şi influenţând politica externă a SUA. Fostul diplomat, care a pledat vinovat, a fost condamnat "la pedeapsa maximă permisă de lege", potrivit judecătoarei Beth Bloom.
La momentul punerii sale sub acuzare, procurorul general Merrick Garland a declarat că acest caz a fost "una dintre cele mai lungi şi mai înalte infiltrări la nivel înalt a unui agent străin în guvernul american".
"Timp de peste 40 de ani, domnul Rocha a lucrat ca agent sub acoperire al statului cubanez", înainte ca o anchetă a FBI să îl doboare, a declarat ministrul în faţa presei. Victor Manuel Rocha a ocupat poziţii foarte înalte în diplomaţia americană: înainte de a-şi încheia cariera la Departamentul de Stat ca ambasador în Bolivia, între 2000 şi 2002, el a fost membru al Consiliului Naţional de Securitate, un organism al Casei Albe, între 1994 şi 1995, în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton. De asemenea, a lucrat în mai multe ambasade americane din America Latină, printre care la Havana.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Născut în Columbia şi naturalizat în Statele Unite, Victor Manuel Rocha a început să lucreze pentru principala agenţie de informaţii a guvernului comunist cubanez în 1981, potrivit anchetei. Chiar şi după ce a părăsit Departamentul de Stat în 2002, după aproximativ 30 de ani de serviciu, el şi-a continuat activitatea de spionaj pentru Cuba, potrivit Departamentului de Justiţie.
El a fost confundat de un membru al poliţiei federale americane (FBI) care s-a dat drept agent de informaţii cubanez în 2022 şi 2023, potrivit unui document judiciar. Fostul ambasador, care locuieşte la Miami, "s-a referit întotdeauna la Statele Unite ca fiind inamicul şi a folosit cuvântul 'noi' pentru a descrie Cuba şi pe el însuşi", a declarat în decembrie Departamentul de Justiţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.