Fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, investigat în Franţa , susţine că autorităţile franceze ar fi trebuit să se adreseze companiei sale cu plângerile lor, în loc să-l reţină, numind arestarea sa ”eronată”, relatează The Guardina.
Durov, care a scris vineri dimineaţă, pe canalul său Telegram, fiind prima reacţie publică de la reţinerea sa luna trecută, a negat orice sugestie că aplicaţia ar fi un „paradis anarhic”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Multimiliardarul născut în Rusia a spus că investigaţia asupra aplicaţiei a fost surprinzătoare, deoarece autorităţile franceze au avut acces la o „linie fierbinte” la a cărei creare el a ajutat şi ar fi putut contacta oricând reprezentantul Telegram pentru UE.
„Dacă o ţară este nemulţumită de un serviciu de internet, practica stabilită este de a începe o acţiune legală împotriva serviciului în sine”, a scris el.
„Folosirea legilor din era pre-smartphone-ului pentru a acuza un CEO de infracţiuni comise de terţi pe platforma pe care o administrează este o abordare greşită”, consideră Durov.
Telegram, a spus el, nu a fost perfect, dar a negat orice abuz asociat cu aplicaţia.
„Dar afirmaţiile din unele mass-media că Telegram este un fel de paradis anarhic sunt absolut neadevărate”, a scris Durov, adăugând: „În fiecare zi eliminăm milioane de postări şi canale dăunătoare”
Durov, acum cetăţean francez, a fost reţinut la sfârşitul lunii trecute în Franţa, pe fondul unei investigaţii privind infracţiunile legate de imaginile de abuz sexual asupra copiilor, traficul de droguri şi tranzacţiile frauduloase asociate cu aplicaţia.
El a fost acuzat de justiţia franceză pentru că ar fi permis activităţi criminale în aplicaţia de mesagerie, dar a evitat să fie ţinut în închisoare înainte de judecarea cazului său, achitând o cauţiune de 5 milioane de euro. A fost eliberat cu condiţia să se prezinte la o secţie de poliţie de două ori pe săptămână şi să rămână în Franţa.
Acuzaţiile împotriva lui Durov includ complicitate la răspândirea de imagini sexuale cu copii şi mai multe alte presupuse încălcări comise de aplicaţia de mesagerie.
Arestarea sa surpriză a a atras atenţia asupra responsabilităţii penale a Telegram, aplicaţia populară cu aproximativ 1 miliard de utilizatori, şi a generat dezbateri asupra libertăţii de exprimare şi a cenzurii guvernamentale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.