Familia ostaticului israelian Tal Haimi, care avea şi cetăţenie română, şi kibbutzul Nir Yitzhak, unde acesta locuia, au anunţat într-o declaraţie comună, miercuri seara, că autorităţile au spus familiei că acesta a fost ucis la 7 octombrie de teroriştii Hamas, relatează The Times of Israel. Soţia sa, Ella Haimi, venise la sfârşitul lunii octombrie în România şi s-a întâlnit cu diverşi oficiali, între care Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, pentru a cere ajutor autorităţilor române de a sprijini eforturile pentru eliberarea ostaticilor duşi în Gaza.
UPDATE - „Nu avem confirmarea de la autorităţile israeliene, pe care le-am contactat după ce am văzut ştirea în presă”, a declarat, miercuri seara, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Radu Filip.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Tal Haimi, în vârstă de 41 de ani, era tată a doi gemeni de 9 ani şi a unui copil de şase ani.
Era membru al celei de-a treia generaţii din Nir Yitzhak şi făcea parte din echipa de răspuns rapid a kibbutzului.
El a ieşit în acea dimineaţă de 7 octombrie să vadă ce se întâmplă, când părea că teroriştii se infiltrează în kibbutz.
Potrivit presei israeliene, se crede că trupul său este deţinut de terorişti în Fâşia Gaza. El fusese iniţial dat dispărut, apoi autorităţile israelian au anunţat că este ostatic în Fâşia Gaza.
Mama sa, Esti, a murit de cancer în urmă cu trei luni.
MAE de la Bucureşti a anunţat la 2 decembrie că autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza. În acel moment, trei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai aflau ostatice în Fâşia Gaza, preciza MAE.
CITEȘTE ȘI MAE - Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...