Extrema dreaptă germană pozează într-o forţă de neocolit în urma unor rezultate-record în două alegeri regionale în estul ţării, fragilizând şi mai mult coaliţia de centru-stânga a lui Olaf Scholz cu un an înainte de alegeri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu va mai exista politică fără AfD”, a avertizat Tino Chrupalla, copreşedintele acestui partid antimigranţi şi prorus care a obţinut o victorie fără precedent duminică.

Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) devine prima forţă politică n Turingia şi a doua după Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) în Saxonia, două landuri din fosta Repiblică Democratică Germania (RDG).

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Partidul de extremă dreapta revendică conducerea regiunii în care s-a clasat primul, cu 32,8% dintre voturile exprimate, condus de Björn Höcke, una dintre figurile cele mai radicale ale formaţiunii.

Toate celalte partide au refuzat însă să se alieze cu el, însă ”acest firewall antidemocratic nu va putea fi menţinut pe termen lung”, a dat asigurări luni copreşeidnta AfD Alice Weidel.

”Alegătorul a tranşat în mod clar, iar el vrea ca AfD să participe la guvernare”, a declarat ea la postul ARD.

În Turingia - care a fost prima care i-a pus la putere pe nazişti în 1932 - AfD dispune de o minoritate de blocaj care-i permite să împiedice numirea unor judecători.

Cotidianul Tagesspiegel vorbeşte despre un ”cutremur politic în est”, iar Süddeutsche Zeitung despre un ”rezultat alarmant pentru democraţi”.

În afară de AfD, tabăra opozanţilor faţă de livrări de armament Ucrainei se consolidează prin succesul noului Partid BSW, foarte virulent şi împotriva imigraţiei.

Înfiinţat - înainte de alegeri - în jurul unei personalităţi a stângii radicale, Sahra Wagenknecht, el obţine 11,8% în Saxonia şi 15,8% în Turingia.

SCHOLZ ”PĂLMUIT”

În Saxonia, AfD creşte cu trei puncte procentuale (30,6%), imediat în urma CDU (31,9%), care exclude la rândul său orice alianţă cu extrema dreaptă, dar care va întâmpina dificultăţi să găsească o majoritate în Parlamentul regional de la Dresda.

Ungaria naţionalistului Viktor Orban a salutat succesul AfD.

”Landurile germane au transmis un mesaj Bruxellesului şi Berlinului: fără migraţie, fără concept de gen, fără război”, a comentat directorul politic al premierului ungar Balazs Orban, cu care care nu este rudă.

Scorurile extremei drepte în aceste regiuni, în care s-a înrădăcinat în ultimii zece ani, constituie o nouă înfrângere a celor trei partide ale coaliţiei aflate la putere - Partidul Social Democrat (SPD), Verzi şi Partidul Liberal (FDP) înaintea alegerilor legislative prevăzute în septembrie 2025.

În alegerile europene din iunie, ele au fost înfrânte dur de opoziţia conservatoare şi extrema dreaptă.

SPD-ul lui Olaf Scholz înregistrează în Turingia cel mai slab rezultat într-un scrutin regional, cu un scor de 6,1%.

El înregistrează totodată un scor mai slab decât în alegerile din urmă cu cinci ani în Saxonia, de 7,3%.

Astfel el are de ce să se teamă de ceea ce este mai rău în alegerile regionale - de la 22 septembrie - din Brandenburg, regiunea din jurul Berlinului, condusă în prezent de social-democraţi.

Executivul plăteşte nemulţumirea unei părţi a opiniei publice, alimentată de inflaţie sau tranziţia ecologică pe care încearcă să o implementeze Guvernul.

Certurile continue din interiorul acestui atelaj tripartit nu fac decât să-i alimenteze nepopularitatea.

”Este o foarte mare plamă dată întregului Guvern şi mai ales lui Scholz”, declară AFP un profesor de Ştiinţe Politice de la Universitatea Tehnică din Dresda, Marianne Kneuer.

FRAGMENTARE

Derutei anunţate de sondaje i s-a adăugat impactul atacului cu cuţitul soldat cu trei mortţi la sfârşitul lui august la Solingen (vest).

Presupusul autor, un refugiat srian în cvârstă de 26 de ani. ar fi urmat să fie expulzat în Bulgaria, un eşec care a relansat dezbaterea cu privire la imigraţie.

Verzii au fost daţi afară din Parlamentul regional din Turingia, după ce nu au reuşit să treacă pragul de 5%. Ei rămân în Parlamentul regional din Saxonia.

Ascensiunea spectaculoasă a BSW creşte fragmentarea peisajului politic. Această mişcare încearcă să combine politici economice de stânga cu conservatorismul în probleme de societate ca imigraţia şi mediul.

Noul partid pozează în cel care face cărţile în formarea unor Guverne locale, cu exigenţe dincolo de politica regională.

Oficialii săi au reafirmat luni că orice alianţă va fi condiţionată de refuzul desfăşurării unor rachete americane cu rază medie de acţiune în Germania şi de susţinerea unor negocieri ”de pace” între Ucraina şi Rusia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.