Partidul francez de extremă dreapta Rassemblement National (RN) şi aliaţii săi sunt în fruntea preferinţelor electoratului francez înaintea primului tur al alegerilor parlamentare, care va avea loc peste o săptămână, cu 35,5% din voturi, potrivit unui sondaj publicat duminică, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sondajul Ipsos - realizat pentru ziarul Le Parisien şi Radio France în perioada 19-20 iunie - arată că alianţa stângii, Noul Front Popular (FNP), se află pe locul al doilea, cu 29,5% din voturi.

În schimb, alianţa centristă a preşedintelui Emmanuel Macron se clasează abia pe locul al treilea, fiind cotată cu 19,5% din voturi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rata de participare la vot este estimată între 60 şi 64%, ceea ce ar fi mult mai mare decât cele 47,5 procente înregistrate la ultimele alegeri generale din iunie 2022.

Este puţin probabil ca avansul RN în sondaje înaintea alegerilor care vor avea loc în două tururi, pe 30 iunie şi 7 iulie, să aducă partidului o majoritate absolută.

Macron a convocat scrutinul după înfrângerea zdrobitoare a alianţei sale la alegerile europene de la începutul acestei luni.

Într-un sondaj Ipsos separat, publicat de Financial Times, RN este cotat ca cel mai demn de încredere în ceea ce priveşte gestionarea economiei şi a finanţelor publice. Potrivit sondajului, 25% dintre respondenţi au cea mai mare încredere în RN al lui Marine Le Pen pentru a lua deciziile corecte în materie economică, faţă de 22% pentru Noul Front Popular şi 20% pentru alianţa lui Macron.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.