Beatriz Flamini, o pasionată de sporturi extreme din Spania, a ieşit vineri dintr-o peşteră în care a petrecut 500 de zile fără să fie avut vreun contact uman, în ceea ce ar putea fi un record mondial şi cu siguranţă un experiment extrem de interesant pentru oamenii de ştiinţă, relatează presa internaţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Când Beatriz Flamini a intrat în peştera din Granada, Rusia nu invadase Ucraina, lumea era încă cuprinsă de pandemia Covid, iar Regina Elisabeta a II-a nu murise.

"Sunt încă rămasă la 21 noiembrie 2021. Nu ştiu nimic despre lume", a spus ea după ce a ieşit din peşteră.

Ea făcut parte dintr-un experiment monitorizat îndeaproape de oamenii de ştiinţă. Acum în vârstă de 50 de ani, Beatriz Flamini a intrat în peşteră la vârsta de 48 de ani.

Şi-a petrecut tot acest timp în peştera adâncă de 70 de metri făcând exerciţii fizice, desenând şi împletind căciuli de lână. A citit 60 de cărţi şi a băut 1.000 de litri de apă, potrivit echipei sale de sprijin.

A fost monitorizată de un grup de psihologi, cercetători, speologi, dar niciunul dintre experţi nu a luat legătura cu ea.

DEJA S-AU FĂCUT 500 DE ZILE?

Imaginile difuzate de postul spaniol TVE au arătat-o ieşind din peşteră zâmbitoare, înainte de a-şi îmbrăţişa echipa. Purtând ochelari negri şi zâmbind în timp ce se adapta la lumina primăverii din sudul Spaniei, alpinista de elită Beatriz Flamini a declarat reporterilor că timpul a zburat şi că nu voia să iasă. "Când au venit să mă ia, dormeam. Am crezut că s-a întâmplat ceva. Am întrebat: "Deja? Sigur că nu. Nu-mi terminasem cartea", a spus ea.

Şi-a descris experienţa ca fiind "excelentă, fără egal".

"Am tăcut timp de un an şi jumătate, nu am vorbit cu nimeni în afară de mine însămi", a spus ea, în timp ce reporterii cereau insistent cât mai multe detalii.

"Îmi pierd echilibrul, de aceea sunt reţinută. Dacă îmi permiteţi să fac un duş - nu m-am atins de apă de un an şi jumătate - ne vedem peste puţin timp. Sunteţi de acord cu asta?" - le-a spus ea.

Ulterior, Beatriz Flamini le-a povestit reporterilor că a pierdut noţiunea timpului după aproximativ două luni. "A existat un moment în care a trebuit să nu mai număr zilele", a spus ea, adăugând că a crezut că a stat în peşteră "cam 160-170 de zile".

CEL MAI DIFICIL MOMENT

Mărturiseşte că i se făcea dor când şi când de friptură de pui cu cartofi prăjiţi, dar unul dintre cele mai dificile momente a fost, totuşi, atunci când s-a confruntat cu o invazie de muşte în interiorul peşterii, care au depus larve, a relatat ea.

Sportiva a povestit, de asemenea, că a avut "halucinaţii auditive".

"Eşti tăcut şi creierul inventează", a explicat ea.

Experţii s-au folosit de timpul petrecut de ea în izolare pentru a studia impactul izolării sociale şi al dezorientării temporare extreme asupra percepţiei timpului de către oameni. Sunt oameni de ştiinţă de la universităţile din Almería, Granada şi Murcia care studiază mintea umană şi ritmurile circadiene.

Echipa de susţinere a lui Beatriz Flamini susţine că aceasta a doborât un record mondial pentru cea mai lungă perioadă petrecută într-o peşteră, însă Guinness World Records nu a confirmat încă dacă există un record pentru timpul petrecut în mod voluntar într-o peşteră.

Deocamdată, Cartea Recordurilor acordă "cea mai lungă perioadă de supravieţuire în captivitate în subteran" celor 33 de mineri chilieni şi bolivieni care au petrecut 69 de zile la 688 de metri sub pământ după prăbuşirea unei mine de cupru şi aur din Chile, în 2010.

SECRETUL REZISTENŢEI ÎN IZOLARE

Beatriz a ieşit totuşi timp de opt zile din izolarea ei completă, a dezvăluit echipa sa, dar a rămas izolată într-un cort aşteptând reparaţii la un router folosit pentru a trimite înregistrări audio şi video pentru a spune echipei sale cum se simte.

Întrebată dacă s-a gândit vreodată să apese butonul de panică sau să părăsească peştera, ea a răspuns: "Niciodată. De fapt, nici nu am vrut să ies".

Ea a explicat că s-a concentrat pe păstrarea "coerenţei", mâncând bine şi savurând liniştea.

Aştepta cu nerăbdare bunătăţi precum avocado, ouă proaspete şi tricouri curate pe care echipa ei de sprijin i le trimitea înainte, "ca nişte daruri de la zei", eliminându-i totodată şi deşeurile.

"Nu vorbeam cu mine însămi cu voce tare, dar aveam conversaţii interne şi mă înţelegeam foarte bine cu mine însămi", a glumit ea. "Trebuie să rămâi conştient de sentimentele tale. Dacă ţi-e frică, este ceva firesc, dar nu lăsa niciodată panica să te cuprindă, altfel rămâi paralizat" - este sfatul sportivei.

După ce a pierdut noţiunea timpului din ziua 65, întrebată cum a reuşit să se menţină sănătoasă la cap atât de mult timp, Flamini a subliniat experienţa sa vastă şi pregătirea sa mentală, adăugând că "s-a înţeles foarte bine cu sine însăşi". Cheia, a adăugat ea, a fost consecvenţa. "Cel puţin pentru mine, ca sportivă de elită a sporturilor extreme, cel mai important lucru este să fii foarte clar şi consecvent în legătură cu ceea ce gândeşti, ceea ce simţi şi ceea ce spui", a explicat ea.

"Este adevărat că au existat momente dificile, dar au existat şi momente foarte frumoase - şi le-am avut pe amândouă în timp ce mi-am respectat angajamentul de a trăi într-o peşteră timp de 500 de zile" - a punctat sportiva.

FĂRĂ VEŞTI DE AFARĂ NICI MĂCAR DACĂ ÎI MUREA CINEVA DIN FAMILIE

A convenit cu echipa sa să nu o contacteze sub nicio formă, nici măcar în legătură cu un deces în familie. "Dacă nu este nicio comunicare, nu este nicio comunicare, indiferent de circumstanţe. Oamenii care mă cunosc ştiau şi respectau acest lucru", a declarat ea.

Ea a spus că se va lăsa pe mâna medicilor pentru a studia impactul izolării asupra corpului şi minţii sale înainte de a planifica noi proiecte de alpinism şi speologie.

Cineva şi-a făcut curaj la un moment dat să pună întrebarea la care se gândea toată lumea: Cum rămâne cu amenajarea toaletelor acolo jos? Spre surprinderea tuturor, Flamini a fost imperturbabilă, explicând că şi-a lăsat deşeurile corporale la un punct de colectare.

A fost la fel de flegmatică şi în legătură cu spălarea mult amânată: "Încă nu am făcut duş. Dar, pe de altă parte, sunt o sportivă extremă. Aş putea rezista încă 500 de zile", a spus ea.

În aşteptarea confirmării oficiale, deţinătoarea recordului a părut nedumerită de interlocutorii ei doar o singură dată - când au întrebat-o de ce părea atât de fericită când a ieşit din peşteră?

"Cum v-aţi simţi dacă aţi avea un vis şi l-aţi împlini? Aţi ieşi plângând?", a răspuns Beatriz Flamini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.