Italia este ţara europeană cea mai grav afectată de coronavirus, dar, potrivit unei echipe de medici germani, primul caz de contagiune de la om la om din Europa a avut loc în Germania, la sfârşitul lunii ianuarie, relatează New England Journal of Medicine şi portalul italian TGCOM24.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un om de afaceri german, în vârstă de 33 de ani, a fost testat pozitiv cu coronavirus înainte de izbucnirea epidemiei din Italia, virusul fiindu-i transmis de o colegă din Shanghai, în timpul unei întâlniri de afaceri care a avut loc la Munchen.

Femeia era asimptomatică la momentul întâlnirii şi abia în drum spre China a început să aibă simptome şi a anunţat compania.

Astfel, transmiterea virusului s-a produs în perioada de incubaţie, când, potrivit experţilor germani, ”simptomele erau uşoare şi nespecifice” . Întâlnirea de afaceri a avut loc în perioada 20-21 ianuarie, la Munchen.

Partenera chineză a vizitat Germania între 19 şi 21 ianuarie. Omul de afaceri german a intrat în contact cu aceasta în perioada respectivă. Germanul a început să se simtă rău pe 24 ianuarie, cu durere în gât, frisoane şi durere de cap. A doua zi, germanul a făcut febră 39,1 grade C şi a început să tuşească.  Seara a început însă să se simtă mai bine, iar pe 27 ianuarie a revenit la serviciu.

Pe 28 ianuarie, alţi trei germani de la aceeaşi companie au început să se simtă rău şi au avut rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus. Doi dintre ei au intrat în contact cu partenera chineză, iar un altul cu directorul german. Toţi pacienţii au avut forme uşoare de boală, dar au fost spitalizaţi din motive de siguranţă publică.
 
Studiul medicilor germani scoate în evidenţă că prima infectare cu coronavirus din Europa a avut loc în Germania, în perioada de incubaţie, când simptomele sunt uşoare şi nespecifice.

Potrivit portalului Insideover, ”virusul italian, numit CDG1/2020, pare să provină, ca şi alte tulpini din Elveţia, Finlanda, Scoţia, Brazilia şi Mexic, din cea germană, originară din Bavaria, numită BavPat1/2020, iar acestea par să aibă ‘o rudă comună’”, derivată din China.
 
Site-ul Netxstrain, fondat de  Trevor Bedford, un grup condus de Fred Hutchinson Cancer Research Center din  Seattle, a relatat la rândul său că primul caz de coronavirus din Europa ar fi apărut în Germania. Grupul de experţi americani a creat o hartă genetică a noului coronavirus, care indică faptul că epidemia din Germania a alimentat pe tăcute lanţul de contagiune care a produs numeroase cazuri de îmbolnăvire în Italia şi Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.