Uniunea Europeană va construi un buncăr sigur la Bruxelles, în valoare de 8 milioane de euro, loc în care liderii să poată negocia fără grija că spionii ruşi sau ai altor naţiuni ar putea auzi ce se discută acolo, se arată într-un raport UE în care este descris proiectul, potrivit EUobserver.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În încăpere se vor putea afla în acelaşi timp aproxiamtiv 100 de persoane – cel mult 34 de lideri şi cei 34 de însoţitori ai lor care iau notiţe, precum şi oamenii din stafurile de protocol, tehnic şi de catering.

Uniunea Europeană are 27 de membri, dar s-ar putea extinde şi încăperea sigură va fi folosită şi pentru reuniuni de nivel nu foarte ridicat ale ambasadorilor şi oficialilor UE.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Buncărul va fi offline, dar echipat cu tehnologie pentru conferinţe cu ecrane mari şi microfoane, urmând ca acolo să se afle şi cabine pentru 30 de traducători.

Atât sala de şedinţe cât şi cabinele vor fi izolate astfel încât să se evite ca din interior să se poată emana unde electromagnetice şi radio generate de ecrane sau transmisii şi, drept urmare, acestea să nu fie interceptate din exterior.

Orice persoană care va intra în buncăr va trebui să deţină autorizaţii speciale “SECRET EU”, chiar dacă ar fi vorba de personal care se ocupă cu curăţenia.

“SECRET EU” reprezintă al doilea nivel de autorizare a accesului.

Liderii UE şi stafurile vor trebui să îşi lase telefoanele, laptopurile, ceasurile smart şi orice dispozitive electronice, chiar şi aparatele auditive, în dulapuri izolate fonic aflate în exteriorul camerei.

Buncărul va fi controlat cu minuţiozitate înainte şi după fiecare reuniune, pentru a se găsi şi neutraliza orice dispozitiv de ascultare. Liderii vor beneficia de un nivel corespunzător de confort, iar decorul va fi unul fix. Nu vor exista flori sau alte obiecte care se pot schimba frecvent.

Facilitatea ar urma să fie construită până în 2024 în  complexul Consiliului Uniunii Europene, la Bruxelles. Încă nu s-a decis locul exact, însă oficialii analizează varianta unui loc care să fie aproape de sala obişnuită de reuniuni a UE, astfel încât deplasarea pentru lideri să fie cât mai uşoară.

Informaţiile cu privire la buncărul plănuit de UE vine în contextul ofensivei militare a Rusiei în Ucraina. Doi spioni ruşi expulzaţi recent de Belgia erau specialişti în interceptarea semnalelor.

În ultimii ani, şi China şi Israel au fost implicate în scandaluri de spionaj la Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.