Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a felicitat pe omologul său rus Vladimir Putin pentru realegerea sa în weekend şi s-a oferit din nou să medieze între Ucraina şi Rusia, a anunţat preşedinţia turcă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un apel telefonic, ”preşedintele Erdogan a apreciat că evoluţia pozitivă a relaţiilor între Turcia şi Rusia continuă şi a declarat că Turcia este pregătită să joace un rol de facilitator pentru a o face să vină la masa negocierilor cu Ucraina”, a anunţat luni preşedinţia turcă.

”Acest război trebuie să înceteze”, a subliniat, la rândul său, ministrul turc de Externe Hakan Fidan, intervievat la postul privat CNN Türk.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”De ambele părţi, zeci de mii de mame îşi îngroapă copiii, iar asta continuă. Cele două părţi nu au decât prea mult de pierdut şi nimic de câştigat”, a subliniat el, subliniind că se teme de ”un risc al proliferării” conflictului în regiune.

A vorbi despre ”trupe europene, ameninţarea nucleară, toate astea sunt periculoase”, a apreciat şeful diplomaţiei turce.

”Turcia este una dintre puţinele ţări din NATO care cer pacea. Preşedintele nostru cere pacea”, a subliniat el, adăugând că acest lucru ”aduce un pic de lumină într-un mediu foarte întunecat”.

Ankara menţine relaţii atât cu Kievul, cât şi cu Moscova de la începutul Războiului din Ucraina şi şi-a oferit în mai multe rânduri bunele oficii în vederea unei ieşiri negociate din conflictul între cele două ţări riverane, ca Turcia, la Marea Neagră.

Recep Tayyip Erdogan l-a primit la începutul lui martie pe omologul său ucrainbean Volodimir Zelenski la Istanbul.

El s-a pregătit să-l primească, la 9 februarie, pe omologul său rus Vladimir Putin, care şi-a anulat vizita în ultimul moment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.