Salariul minim în Turcia - afectată de o inflaţie de peste 84% în decurs de un an - urmează să crească începând de la 1 ianuarie la 8.500 de lire turceşti net (aproximativ 430 de euro), a treia creştere în acest an, anunţă joi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.
Peste 40% dintre turci trăiesc din salariul minim.
Salariul minim era de 2.826 de lire turceşti (aproximativ 142 de euro) în decembrie 2021.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a fost creescut la 4.253 de lire turceşti (aproximativ 215 euro) în ianuarie 2022 şi la 5.500 de lire turceşti (aproximativ 278 de euro) în iulie - un nivel insuficient pentru a trăi în oraşe mari ca Istanbulul.
”PERIOADĂ CRITICĂ” ÎNAINTEA ALEGERILOR
Erdogan - care recunoaşte că Turcia traversează o ”perioadă critică”, cu mai puţin de şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale şi legislative prevăzute în primăvară - promite o ”scădere rapidă a inflaţiei încă de la sfârşitul lunii”.
”Suntem hotărâţi să scădem inflaţia cu 20% până la sfârşitul anului viitor”, promite el.
Sindicatele au cerut 9.500 de lire turceşti (aproximativ 480 de euro) pe lună, însă şeful statului turc a anunţat că nu a fost posibil să se ajungă la un acord.
”După o serie de întâlniri, din nefericire, angajatul şi angajatorul nu s-au putut pune de acord asupra unei sume”, a declarat Erdogan, apreciind că suma anunţată reprezintă un ”compromis rezonabil”.
LIVE: Türkiye’s President Erdogan announces country’s minimum wage for 2023 https://t.co/Tr8UNAGJJf
— PresserWatch (@PresserWatch) December 22, 2022
Creşterea preţurilor la consum a scăzut, în noiembrie, în Turcia - pentru prima oară din mai 2021 - la 84,4% pe un an, de la 85,5% în octombrie, potrivit unor date oficiale.
Un grup de economişti independenţi estimează însă că nivelul real al inflaţiei este de peste două ori mai mare, în timp ce moneda turcă s-a depreciat cu aproape 30% în acest an.
Banca centrală turcă şi-a păstrat joi principala dobândă stabilă, la 9%, după patru luni de scăderi consecutive, potrivit dorinţei preşedintelui turc şi împotriva inflaţiei.
În răspărul teoriilor economice clasice, şeful statului turc - care vrea să fie reales în iunie - susţine că dobânzile mari favorizează inflaţia.
CREŞTEREa ECONOMICĂ SCADE
La o inflaţie de 84,39%, băncile riscă să piardă în acest an 75,39% din valoarea unui împrumut, la nivelul oficial al dobânzii.
Potrivit unor observatori, această pierdere riscă să paralizeze împrumuturile şi să încetinească creşterea economică a Turciei.
”Creşterea economică va continua să încetinească în primul semestru al anului viitor şi este foarte posibil ca preşedintele Erdogan să exercite presiuni asupra (Băncii centrale) să-şi relaxeze şi mai mult politica înaintea alegerilor de anul viitor”, estimează într-o notă adresată clienţilor Nicholas Farr de la Capital Economics.
Potrivit acestui analist, încercările Guvernului turc de a îndemna exportatorii să vândă dolari şi surse de finanţare internaţionale au contribuit la stabilizarea lirei turceşti în ultimele luni.
”Dar acest lucru nu este viabil, iar noi preconizăm că ea (lira turcească) se va deprecia cu aproximativ 20% faţă de dolar până la sfârşitul lui 2023”, avertizează analistul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.