Preşedintele francez Emmanuel Macron, care şi-a pierdut o parte din pârghii în urma înfrângerii electorale a taberei sale în alegerile din vară, a declarat miercuri, la Berlin, că intenţionează acum să consacre „mult mai multă energie” reformelor la „scară europeană”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Pentru mine, principala prioritate este acum la scară europeană”, a declarat Macron, după ce până acum a iniţiat în Franţa numeroase reforme economice şi sociale.„Aici putem debloca o mare parte din creştere şi din potenţial”, a continuat el.

Şeful statului francez se află la Berlin pentru a participa la un forum pe tema viitorului Europei. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cu această ocazie, el a spus că o „taxă excepţională pe întreprinderi”, aşa cum a fost anunţată de guvernul lui Michel Barnier, este „bine înţeleasă de marile companii”, dar ar trebui să fie „limitată”. În faţa deteriorării finanţelor publice ale Franţei, „soluţia nu trebuie să fie o ajustare pe termen scurt prin reducerea cheltuielilor sociale (...) şi nici supraimpozitarea, pentru că nu avem o marjă de manevră fiscală prea mare”, a declarat preşedintele Macron, a doua zi după declaraţia de politică generală a noului premier.

Franţa se confruntă cu un deficit bugetar mult peste reglementările legislaţiei UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.