Regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 95 de ani, a devenit ”regina ketchupului” prin lansarea propiului ketchup şi a unui sos brun, scrie New York Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit tabloidului The Sun, ketchupul de roşii este ”ideal la micul dejun sau în orice alt moment al zilei” şi este ”aromat cu curmale, suc de mere şi condimente”, iar sosul brun are gustul şi consistenţa unui sos de friptură ”cu oţet şi mirodenii”.

Condimentele, care sunt produse la Sandringham, în Norfolk, cu ingredinete din zonă, costă 6,99 lire sterline (8,40 euro) porţia de 280 de grame.

”Dacă plătesc 6,99 de lire sterline pe o sticlă de ceva, vreau nişte vin în ea”, declară The Sun un localnic sarcastic.

Nu s-a anunţat o dată de lansare a sosurlor, iar acestea nu pot fi încă achiziţionate din magaznul online al Sandringham.

Reginei îi place ginul, iar Palatul Buckingham a lansat o marcă de gin al reginei în 2020. Acesta este preparat, de asemenea, din ingredente care provin din grădinile reşedinţei sale din Londra.

Acest gin poate fi achiziţionat prin Royal Collection Trust şi are arome de păducel, lămâiţă, frunze de dud şi de dafin. Are note de lămâie şi plante, iar o sticlă de 700 de mililitri costă aproxmativ 45 de euro.

Potrvit site-ului, acest gin ”potoleşte perfect setea vara” şi se recomandă ”să se toarne o măsură de gin într-un pahar umplut cu gheaţă, să se completeze cu un tonic şi să se decoreze cu o felie de lămâie”.

Alcoolul este unul dntre factorii căruia regina îşi atribuie longevitatea sa.

Elizabeth a II-a ”a îmbătrânit incredibil de bine şi este paradigma sănătăţii şi stării de bine” şi îi place, după-amiaza, ceai Darjeeling cu sendvişuri şi brioşă, declară NY Post un cercetător al culturii brtianice, Bryan Kozlowski.

”Ea va accepta, de asemenea, o felie de tort”, spune el. ”Aşa cum spun dieteticienii, trebuie să te răsfeţi din când în când”.

Potrivit lui Kozlowski, reginei îi place cocteilul de gin dimineaţa, apoi un pahar de vin sau şampanie la prânz, iar seara alt pahar de vin sau un martini sec.

”Psihologii ar numi-o o băutoare autotranscendentă, dar ea n-ar lăsa asta să-i afecteze cel mai mare scop în viaţă”, declară el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.