Cel puţin 20 de persoane au murit şi alte 40 au fost rănite într-un incendiu masiv la principala gară din capitala Egiptului, Cairo, conform oficialilor, scrie BBC.
Autoritatea Naţională a Căilor Ferate a informat că incendiul a izbucnit după ce un tren a intrat într-o barieră de oţel din gara Ramses, din centrul oraşului. Drept urmare, rezervorul cu combustibil al trenului a explodat.
Zeci de ambulanţe şi autospeciale de pompieri au ajuns la faţa locului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
UPDATE 7 (VIDEO): 20 dead in #Egypt railway station blaze; transportation minister resigns https://t.co/gKLuXTSaC4 #CairoTraffic #Cairo #TRAIN pic.twitter.com/TW5D96evcf
— Ahram Online (@ahramonline) February 27, 2019
„Stăteam pe peron şi am văzut trenul cum intră cu viteză în barieră”, a afirmat Mina Ghaly, o martoră pentru Reuters.
„Toată lumea a început să fugă dar multă lume a murit după ce a explodat locomotiva”, a adăugat ea.
În august 2017, 43 de persoane au murit şi alte 100 au fost rănite după o coliziune între două trenuri în apropiere de oraşul Alexandria.
În 2002, peste 370 de persoane au murit în urma unui incendiu care a izbucnit într-un tren supraaglomerat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.