Candidatul republican Donald Trump a anunţat joi că este în favoarea decontării fertilizării in vitro pentru cuplurile din Statele Unite, astfel încât ţara să poată avea „mai mulţi copii”, în condiţiile în care tema politicii în privinţa avortului este, poate, cel mai vulnerabil punct al conservatorilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În timpul unei preşedinţii Trump, statul sau compania dumneavoastră de asigurări va plăti toate costurile legate de IVF (fertilivarea in vitro)”, a declarat el la un miting de campanie în Michigan.

Problema fertilizării in vitro este deosebit de sensibilă şi extrem de politică în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Deoarece Curtea Supremă a SUA a pus capăt garanţiei constituţionale a dreptului la avort în 2022, susţinătorii dreptului la avort au fost îngrijoraţi de faptul că reproducerea asistată medical, în special fertilizarea in vitro, ar putea fi afectată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În februarie, o instanţă din statul foarte conservator Alabama a decis că embrionii congelaţi sunt „copii”, iar mai multe clinici specializate au anunţat că îşi suspendă activitatea în urma acestei hotărâri. Cazul, direct legat de dezbaterea privind avortul, a ajuns rapid în topul temelor din campania electorală. Acesta ilustrează o anumită nelinişte în cadrul taberei conservatoare, care se pretinde a fi hotărât „pro-viaţă”. Pentru unii, suspendarea fertilizării in vitro este în contradicţie cu apărarea familiei şi a valorilor tradiţionale. „Vrem mai mulţi copii”, a justificat, joi, Donald Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.