Fostul preşedinte american Donald Trump - care se ambiţionează să se întoarcă la Casa Albă în 2024, în pofida faptului că este inculpat de justiţia federală - anunţă că nici măcar o condamnare penală nu îi va opri campania electorală, relatează AFP.
”Ciuruit” de dosare, favoritul republican, în vârstă de 77 de ani, era întrebat care este reacţia sa faţă de acuzaţii formulate împotriva sa, la o zi după anunţarea unor noi capete de inculpare în dosarul gestionării unor documente clasificate.
Former US president Donald Trump says he won't stop his presidential campaign if he is sentenced following new charges against him in a classified documents case pic.twitter.com/G0K6xZXWtH
— TRT World Now (@TRTWorldNow) July 28, 2023
”Nu există nimic în Constituţie care să spună că asta ar putea (să mă împiedice să fac campanie)”, a tunat el.
”Şi chiar şi ţicniţii de stânga radicală nu spun nimic”, a subliniat miliardarul.
”Aceşti oameni sunt bolnavi. Ceea ce fac ei e absolut oribil”, a atacat fostul şef de stat.
Donald Trump îi acuză pe foştii preşedinţi ca Barack Obama şi George W. Bush că au ”luat documente”.
El îi acuză în mod fals pe predecesorii săi că s-au comportat în felul care pe el l-a costat inculparea.
”Nimeni n-a trecut prin aşa ceva. E o nebunie”, tună el.
Joi, procuratura federală a înăsprit acuzaţiile pe care le formulează împotriva lui Donald Trump în dosarul cu privire la modul în care el a gestionat secrete de stat - cu privire la care a fost deja inculpat -, inculpându-l în plus cu privire la faptul că a încercat să şteargă imagini filmate de camere de supraveghere care-i interesează pe anchetatori.
Donald Trump a fost inculpat, de asemenea, cu privire la plăţi suspecte ale unei foste actriţe porno, Stormy Daniels, şi ar putea să fie inculpat într-o anchetă cu privire la încercări de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020.
O femeie procuror din Georgia urmeazăsă anunţe - până în spetembrie - rezultatul unei anchete cu privvire la presiuni de care-l acuză pe Donald Trump că le-a efectuat cu scopul de a modifica rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 în acest stat din sudul Americii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...