Preşedintele SUA Donald Trump a purtat sâmbătă, pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, mască de protecţie în public, anunţă BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele american a purtat mască pentru prima dată în timpul unei vizite la Spitalul Militar Walter Reed, unde s-a întâlnit cu militari răniţi şi cu personalul medical.

”Nu am fost niciodată împotriva purtării măştii, dar chiar cred că există un loc şi un moment pentru asta”, a declarat Trump înaintea vizitei.

Anterior, el a declarat că nu va purta mască, ironizându-l pe rivalul său democrat Joe Biden, care purta.

Sâmbătă, însă, Donald Trump a declarat: "Cred că atunci când eşti într-un spital, în special în această situaţie, unde discuţi cu o muţime de militari şi oameni care în unele cazuri abia au părăsit masa de operaţie, cred că este un lucru grozav să porţi mască”.

”Sunt total în favoarea purtării măştii”, a declarat preşedintele  SUA în urmă cu o săptămână, la Fox News.

Cu toate acestea, când Centrul American pentru Controlul Bolilor a început în aprilie să recomade oamenilor să poarte mască în public pentru a pentru a opri răspândirea virusului, Trump le-a declarat reporterilor că nu va urma această recomandare, notează BBC.

El a spus că nu se vede purtând mască în timp ce întâmpină preşedinţi, prim-miniştri, dictatori, regi, regine.

Unele relatări de presă au sugerat că în mod repetat consilierii i-au cerut preşedintelui Trump să poarte mască în public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.