Doi lideri ai opoziţiei din Belarus au fost arestaţi marţi, pentru 10 zile, guvernul continuând să ia măsuri împotriva celor câtorva opozanţi care mai sunt în libertate, în timp ce profesorii au fost în fruntea unor noi proteste împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Chiar dacă principalii lideri ai opoziţie sunt în închisoare sau în exil, Lukaşenko nu a reuşit să oprească protestele împotriva guvernării sale din ultimii 26 de ani, la peste două săptămâni după alegerile despre care opozanţii săi susţin că au fost falsificate.

Olga Kovalkova şi Siarhei Dileuski au fost aduşi în faţa unor instanţe diferite şi fiecare a fost încarcerat pentru 10 zile.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 Kovalkova este principala reprezentantă din Belarus a candidatei opoziţiei Sviatlana Tihanouskaia, iar Dileuski a condus grevele la fabrica de tractoare din Minsk.

Ambii sunt membri importanţi ai Consiliului de Coordonare format de opoziţie săptămâna trecută, cu scopul de a negocia cu autorităţile. Cei doi au fost arestaţi luni.

Lukaşenko a acuzat noul consiliu că încearcă să confişte puterea, iar procuratura a deschis un dosar penal.

În cel mai recent protest, mii de oameni s-au adunat în faţa Ministerului Educaţiei, pentru a protesta faţă de ameninţarea făcută de Lukaşenko că îi va concedia pe profesorii care nu susţin guvernul său.

De regulă, demonstraţiile din timpul săptămânii atrag mii de oameni, dar numărul participanţilor creşte la zeci de mii în timpul weekendurilor.

Un alt membru al consiliului opoziţiei, Pavel Latuşko, fost ministru al Culturii şi directorul principalului teatru dramatic de stat, a fost interogat marţi, dar nu a fost arestaat. Acesta a declarat la plecare că va reveni la muncă şi că activităţile consiliului nu sunt ilegale.

Consiliul reuneşte zeci de membri din diferite sectoare ale societăţii. Scriitoarea Svetlana Alexievici, deţinătoare a unui premiu Nobel, a fost chemată să fie interogată miercuri.

Marţi, Curtea Supremă a respins cererea făcută de Tihanouskaia de anulare a rezultatelor alegerilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.