Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat vineri, într-un interviu pentru agenţia de presă Reuters, că diviziunile profunde dintre Chişinău şi Moscova nu vor putea fi depăşite în următorii ani. De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că fosta republică sovietică va primi statut de observator în Uniunea Economică Eurasiatică până la finalul acestui an, în pofida eforturilor Guvernului de la Chişinău pentru o apropiere de UE.
După învestirea sa în funcţie, în 2016, Dodon este în conflict cu Guvernul prooccidental din cauza dorinţei sale ca Republica Moldova să abandoneze acordul comercial pe care îl are cu UE şi să se poziţioneze pe orbita Rusiei.
Dodon a mărturisit în interviu că este puţin probabil ca ţara sa să poată adere în următorii trei sau patur ani la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), un acord comercial care include Rusia, Armenia, Belarusul, Kazahstanul şi Kîrgîzstanul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Parcursul pentru a adera la UEE este foarte complicat”, a admis el. “Sper ca până la finalul lui 2017 să obţinem statutul de observator”, a adăugat liderul de la Chişinău.
Săptămâna aceasta, diviziunea profundă dintre facţiunile pro şi anti-ruse din Republica Moldova este în prim-plan la Chişinău, pentru că se împlinesc 25 de ani de la desfăşurarea de trupe ruse în Transnistria.
“Aşa a fost întotdeaunea în Republica Moldova. Şi, din păcate, nu va fi posibil să trecem peste acest lucru în anii imediat următori”, a subliniat Dodon.
După interviu, un avion la bordul căruia se afla prim-vicepremierul rus Dimitri Rogozin a fost împiedicat că asjungă la Chişinău. Rogozin urma să participe la o serie care să sărbătorească aniversarea trimiterii de trupe ruse la Tiraspol.
Dodon, care intenţionează să participle la ceremonie sâmbătă, sfidând opoziţia Guvernului moldovean, a avertizat că acţiunile Republicii Moldova vor afecta relaţiile viitoare cu Rusia.
“Vom avea relaţii de parteneriat, prietenoase şi strategice cu Rusia, însă acest gus amar va rămâne, bineînţeles”, a adăugat el.
REFERENDUM BLOCAT
Dodon a încercat să îşi consolideze puterile prezidenţiale după scandalul de corupţie, de un milliard de dolari, care a subminat popularitatea liderilor pro-UE şi care i-a asigura victoria în alegerile din noiembrie.
El a suferit, însă, un eşec joi, când un tribunal a respins planul său pentru a organiza un referendum în septembrie, care i-ar fi oferit autoritatea să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri anticipate.
Dodon consider decizia o dovadă a presiunii guvernamentale. “Cred că vor bloca orice decizie sau tentativă din partea preşedintelui pentru a implementa reforme, însă oamenii văd acest lucru, oamenii înţeleg”, a insistat el.
“Avem în faţă un an de lupte dificile între preşedinte, pe de o parte, şi Parlament şi Guvern pe de altă parte”, a adăugat şeful statului.
Dodon vrea convocarea de alegeri parlamentare în 2018, sperând că acestea vor fi castigate de actuala opoziţie, Partidul Socialist, pe care l-a condus înainte de a deveni preşedinte.
Republica Moldova este guvernată de lideri prooccidentali începând din 2009 şi a semnat un Acord de Asociere cu UE în 2014.
Rusia a ripostat oprind importurile de produse agricole moldovene, privând cea mai săracă ţară din Europa de o piaţă-cheie pentru vinurile, fructele şi legumele sale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...