Un diplomatt iranian, Assadollah Assadi, în vârstă de 49 de ani, a fost condamnat joi, de către justiţia belgiană, la 20 de ani de închisoare cu privire la plănuirea unui atentat care viza o reuniune a unor opozanţi ai regimului de la Teheran în apropiere de Paris, în 2018, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Assadollah Assadi se afla, la acea vreme, în post la Ambasada Iranului în Austria.

Atentatul - dejucat de către autorităţile belgiene - viza, la 30 iunie 2018, la Villepinte, în apropiere de Paris, marea adunare anuală a Consiliului Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI), o coaliţie de opozanţi din care face parte gruparea Mujehedinii Poporului (MEK).

În dimineaţa lui 30 iunie 2018, un cuplu de belgiano-iranieni cu domiciliul la Antwerpen (nord) a fost arestat de către poliţia belgiană, la Bruxelles, în posesia a 500 de grame de TATP şi a unui detonator, în maşină.

Arestarea a avut loc în ultimul moment, iar adunarea a putut să aibă loc cu invitaţi americani, între care şi Rudy Giuliani, britanici şi francezi.

În octombrie 2018, Parisul a acuzat Ministerul iranian al Informaţiilor că se află în spatele acestui atentat ratat, acuzaţii respinse de către Teheran.

Completul de la un tribunal din Antwerpen a dat astfel curs, în pronunţarea pedepsei, cererii parchetului federal belgian, competent în domeniul terorismului.

El condamnă, de asemenea, trei complici belgieni de origine iraniană ai diplomatului - cuplul arestat, Nassimeh Naami, în vârstă de 36 de ani, şi Amir Saadouni, în vârstă de 40 de ani, şi Mehrdad Arefani, în vârstă de 57 de ani - la pedepse cuprinse între 15 şi 18 ani de închisoare.

Justiţia le retrage totodată celor trei cetăţenia belgiană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.