Democraţii preiau controlul asupra Camerei Reprezentanţilor în urma alegerilor de la jumătate de mandat, potrivit unei proiecţii Fox News şi ale altor publicaţii americane, o lovitură dură aplicată preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aceasta nu este o surpriză, în contextul în care Partidul Democrat era creditat în sondaje, înaintea scrutinului, cu o victorie în Camera inferioară a Congresului.

Republicanii lui Trump sunt creditaţi, în schimb, cu o victorie în Senat, asupra căruia îşi păstrează controlul.

Alte publicaţii preconizează că rezultatul alegerilor la Camera Reprezentanţilor arată că democraţii se îndreaptă către o victorie şi apreciază că este prea devreme să anunţe o victorie.

Potrivit CBS News, democraţii urmează să fie majoritari în Cameră după opt ani, scrie BBC News.

Acest lucru înseamnă că ei vor putea să lanseze noi investigaţii în cadrul comisiilor camerei reprezentanţilor, să blocheze proiecte de lege republicane şi să lanseze ideea unei suspendări a preşedintelui Donald trump în vederea inculpării - impeachment - care necesită o majoritate simplă în Camera Reprezentanţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.