Două ostatice israeliene au fost deja eliberate joi, dar de ce s-a întâmplat asta separat şi înainte să fie eliberaţi şi ceilalţi ostatici prevăzuţi pentru schimbul cu deţinuţii palestinieni rămâne neclar, relatează BBC.
Imagini difuzate de televiziunea israeliană au arătat cum Mia Schem, în vârstă de 21 de ani, şi Amit Soussana, în vârstă de 40 de ani, au fost predate reprezentanţilor Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Ambele femei au ajuns acum în Israel. Dar nu se ştie de ce aceste ostatice, ambele cu dublă cetăţenie, au fost eliberate înaintea altor 6-8 ostatici a căror eliberare era, de asemenea, aşteptată joi.
Ele au fost eliberate în Piaţa Palestinei, în centrul oraşului Gaza, nu departe de zonele aflate deja sub control militar israelian. O mare mulţime de civili a fost prezentă pentru a asista la predare.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Hamas pare să fi ales un loc important din punct de vedere simbolic în oraşul Gaza pentru predarea celor două femei, notează CNN. În Piaţa Palestinei există o sculptură amplasată de Hamas care reprezintă un pumn îndreptat în sus în semn de victorie. Piaţa este situată la sud de Jabalya şi la nord de Wadi Gaza - linia la sud de unde Israelul i-a îndemnat în mod repetat pe civilii palestinieni din Gaza să plece. Este posibil ca Hamas să fi ales această locaţie pentru a arăta că se simte bine în zonă şi că armata israeliană nu o controlează, arată CNN.
Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a afirmat la 14 noiembrie că Hamas a pierdut controlul în nordul Gaza, inclusiv în oraşul Gaza.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...