Coreea de Sud a raportat miercuri alte 169 de cazuri de infectare cu Covid-19, inclusiv la un soldat american, iar autorităţile vor să testeze peste 200.000 de adepţi ai unei biserici.
În prezent, totalul îmbolnăvirilor este de 1.146, notează Reuters. Numărul lor este aşteptat să crească. Dintre noile cazuri, 134 au fost detectate în oraşul Daegu, unde se află o biserică de care este legată izbucnirea epidemiei în această ţară - Shincheonji Church of Jesus.
Militarul american în vârstă de 23 de ani se află în Camp Carroll, la aproximativ 20 de kilometri de Daegu. Tabăra militară se află aproape de un centru pentru persoane cu dizabilităţi, unde a fost înregistrată o epidemie.
Soldatul s-a plasat singur în carantină, în casa lui din afara bazei, potrivit USFK (United States Forces Korea).
Luni, văduva unui soldat american a fost testată pozitiv după ce a vizitat mai multe baze din apropiere de Daegu. Bazele militare americane din Coreea de Sud au restricţionat accesul şi impus măsuri de siguranţă.
Tot miercuri, în Coreea de Sud a fost raportat un nou deces, al 12-lea.
Aproximativ 80% dintre cazurile detectate în ţara asiatică sunt legate de biserica din Daegu şi de un spital din regiunea Cheongdo.
Până pe 25 februarie, au fost înregistrate peste 80.000 de cazuri de infectare în lume.
Gripa provocată de coronavirus este foarte contagioasă, însă rata mortalităţii este scăzută: de 0,7%, în afara oraşului Wuhan (epicentrul epidemiei), şi de 2-4% în Wuhan.
Covid-19 s-a răspândit, în aproximativ două luni, în 35 de ţări. Din Europa, Italia este cea mai afectată ţară, cu peste 320 de cazuri confirmate.
Medicii italieni spun că „nu poate fi vorba despre un virus înfricoşător precum Ebola, ci despre un tip de gripă care poate fi tratat la marea majoritate a oamenilor infectaţi”, citează TVE. Este o gripă nouă, care îi afectează în special pe cei care au un sistem imunitar scăzut.
Cei mai mulţi dintre cei infectaţi se tratează la domiciliu ca în cazul gripei comune. Medicii recomandă consumul de lichide şi folosesc pentru cei internaţi şi medicamente antiinflamatorii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.