Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit sâmbătă, la Buenos Aires, după ce a fost contaminat cu Covid-19, acesta fiind primul deces din America latină, a anunţat ministrul Sănătăţii, citat de AFP.
Victima, originară din Buenos Aires, avea "antecedente de diabet, hipertensiune, bronşită cronică şi insuficienţă renală", potrivit unui comunicat al ministerului, confirmând informaţiile din presă.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost spitalizat după ce a fost consultat pe 4 martie pentru că avea febră, tuse şi dureri în gât, potrivit explicaţiilor pe care le-a dat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform ministerului, el se întorsese dintr-o călătorie în Europa pe 25 februarie şi a explicat că a început să se simtă rău pe 28 februarie. Ministrul nu a precizat din ce ţară s-a întorc.
În afară de această persoană decedată, Argentina a înregistrat opt cazuri de persoane infectate de coronavirus, fiind 60 de persoane contaminate în toată America latină: 17 în Brazilia, 14 în Ecuador, şase în Mexic, şase în Chile, şase în Peru, unul în Columbia, unul în Costa Rica şi unul în Paraguay.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.