Curtea Constituţională a Coreei de Sud a început luni o primă reuniune pentru a discuta calendarul procedurii de destituire a lui Yoon Suk Yeol, după încercarea eşuată a liderului de a impune legea marţială, relatează AFP.
Sâmbătă seara, membrii parlamentului au adoptat o moţiune de destituire a lui Yoon, care a fost între timp suspendat, ca sancţiune pentru scurta sa lege marţială din noaptea de 3 spre 4 decembrie.
Fostul procuror a uimit ţara declarând prin surprindere această stare de urgenţă şi trimiţând armata în Parlament pentru a-l reduce la tăcere, înainte de a fi nevoit să dea înapoi abia şase ore mai târziu sub presiunea Adunării Naţionale şi a manifestanţilor.
„Prima şedinţă de deliberare asupra moţiunii de destituire a început la ora 10.00 (01.00 GMT)”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Curţii.
Curtea Constituţională are la dispoziţie aproximativ şase luni pentru a se pronunţa cu privire la validitatea moţiunii. Dacă va susţine moţiunea, Yoon va fi demis, iar alegerile prezidenţiale vor trebui organizate în termen de două luni. Câştigătorul va fi învestit în funcţie a doua zi după aflarea rezultatului, fără perioada de tranziţie obişnuită.
O „procedură rapidă şi echitabilă"
În timpul acestei perioade de până la opt luni, prim-ministrul Han Duck-soo va asigura interimatul. În primele sale cuvinte în calitate de lider temporar, acesta s-a angajat să facă tot posibilul pentru a asigura o „guvernare stabilă”. La scurt timp după vot, preşedintele Curţii, Moon Hyung-bae, a promis o „procedură rapidă şi echitabilă”.
Potrivit majorităţii experţilor, nu există prea multe îndoieli cu privire la rezultat, având în vedere încălcările flagrante ale Constituţiei şi ale legii de care este acuzat Yoon.
Curtea Constituţională are în mod normal nouă judecători, dar trei s-au pensionat în octombrie fără ca în locul lor să fie numiţi alţii, din cauza blocajului politic din ţară. Întrucât sunt necesare şase voturi pentru destituire, va fi nevoie de o decizie unanimă pentru înlăturarea lui Yoon Suk Yeol.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.