Coreea de Nord l-a elogiat vineri pe Donald Trump, atribuindu-i înţelepciune şi curaj preşedintelui american, pe care-l compară în mod favorabil cu alţi ”politicieni de la Washington” care ar fi ”obsedaţi” de exigenţa unei denuclearizări nord-coreene unilaterale, relatează AFP.
Potrivit lui Kim Kye Gwan, un consilier la Ministerul nord-coreean de Externe, ideea unui nou summit între Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un ”este foarte prezentă în aceste zile în Statele Unite”.
Într-un comunicat publicat de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, consilierul evocă în mod pozitiv cele trei întâlniri anterioare între Kim şi Trump, la Singapore în 2018, la Hanoi în februarie şi, în iunie, în Zona Demilitarizată (DMZ) care desparte cele două Corei.
Aceste evenimente ”au fost ocazii istorice” care le-au permis celor doi ”să-şi exprime voinţa politică de a pune capăt” ostilităţii în relaţiile dintre cele două ţări, declară consilierul nord-coreean.
În opinia sa, însă, Washingtonul ”nu a făcut nimic pentru ca să aplice declaraţia comună” adoptată la finalul primului summit care a avut loc în iunie 2018 la Singapore.
În plus, în timp ce Coreea de Nord a făcut de la aceste summituri ”eforturi sincere pentru a stabili încrederea”, Statele Unite şi-au reluat manevrele militare comune cu Coreea de Sud şi şi-au consolidat sancţiunile impuse Phenianului, subliniază consilierul.
Kim Kye Gwan deplânge, în comunicatul său, faptul că oficiali americani, pe care nu-i numeşte, cer ca Nordul să renunţe la arsenalul său nuclear ca o condiţie prelabilă a oricărei îmbunătăţiri a relaţiilor între cele două ţări.
”DEZARMARE NUCLEARĂ MAI ÎNTÂI”
În opinia sa, ”este o realitate dură faptul că politicieni de la Washington sunt obsedaţi de afirmaţia «dezarmare nucleară mai întâi»”, că aceşti politicieni consideră că Nordul poate avea ”un viitor strălucitor doar dacă îşi abandonează mai întâi armele nucleare” şi că ei au ”ideea ciudată” că sancţiunile sunt cele care au determinat Phenianul să înceapă dialogul cu Washingtonul.
”Asta mă face să mă îndoiesc că un nou progres ar fi posibil la un viitor summit”, declară consilierul Ministerului de Externe.
Însă, ”am constatat că preşedintele Trump este altfel decât predecesorii săi în privinţa simţului politic şi hotărârii” în atitudinea sa faţă de Coreea de Nord, continuă consilierul. ”Eu doresc, aşadar, să-mi pun speranţa în alegerile înţelepte şi deciziile curajoase ale preşedintelui Trump”, conchide el.
Kim Kye Gwan şi Ministerul nord-coreean de Externe ”vor urmări acţiunile viitoare ale Statelor Unite”, se subliniază în comunicatul publicat de KCNA.
Această declaraţie intervine la două săptămâni după destituirea de către Donald Trump a lui John Bolton, consilierul american însărcinat cu securitatea naţională, cu care preşedintele se afla îndezacord în mai multe dosare, inclusiv cu privire la Coreea de Nord.
Donald Trump l-a criticat pe John Bolton din cauza faptului că acesta a evocat Libia, în aprilie, în timp ce vorba despre Coreea de Nord. După ce a renunţat la programul său atomic, Muammar Gaddafi a fost ucis, într-o revoltă susţinută de bombardamente NATO.
Această comparaţie a provocat furia Phenianului, iar potrivit lui Donald Trump acest lucru ”ne-a dat înapoi serios”.
Coreea de Nord, care a salutat destituirea lui Bolton, l-a catalogat pe consilierul american însărcinat cu securitatea naţională drept ”unul rău care caută probleme” şi ”o fiinţă plină de defecte”.
Evocarea de către Bolton a ”modelului libian” a fost reluată poi de către vicepreşedintele american Mike Pence, provocând din nou furia Coreei de Nord.
Discuţiile între Phenian şi Washington se află într-un punct mort de la fiascoul celui de-al doilea summit, în februarie, la Hanoi, între Kim şi Trump.
Cei doi s-au întâlnit din nou, în iunie, scurt, în DMZ. Ei au convenit atunci asupra unei reluări a discuţiilor la nivel operaţional privind dosarul nuclear, după luni de blocaj. Însă această reluare nu a avut loc nici până în prezent.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...