Coreea de Nord a avertizat sâmbătă că ”va lua contramăsuri militare copleşitoare” împotriva a ceea ce a numit provocări deliberate din partea Coreei de Sud, în timp ce tensiunile au rămas ridicate în urma lansărilor de rachete balistice de către Phenian în ultimele săptămâni, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Avertismentul unui purtător de cuvânt al Armatei Populare Coreene (KPA) a venit la o zi după ce aceasta a tras o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune în mare şi sute de cartuşe de artilerie în apropierea graniţei cu Coreea de Sud.

Unităţile din prima linie a KPA au efectuat vineri trageri de artilerie, pentru a trimite un avertisment clar asupra ”provocării repetate a inamicilor în zonele frontului”, a declarat purtătorul de cuvânt într-o declaraţie transmisă de agenţia oficială de ştiri KCNA din Coreea de Nord.

De asemenea, în viitor, armata noastră nu va permite niciodată nicio provocare din partea inamicilor care să escaladeze tensiunea militară din Peninsula Coreeană, ci va lua contramăsuri militare amănunţite şi copleşitoare”, se spune în comunicat.

Coreea de Nord a efectuat, de asemenea, vineri, zboruri cu avioane de război aproape de graniţa militară cu Coreea de Sud, ceea ce a determinat această ţară să efectueze la rândul său zboruri cu avioane de luptă.

Coreea de Sud a declarat vineri că focul său de artilerie este un exerciţiu ”regulat, legitim”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.