Copiii supravieţuitori ai cutremurelor din Turcia şi Siria sunt traumatizaţi şi se tem să doarmă în case. În Siria, unde copiii deja erau afectaţi de cei 12 ani de război civil, situaţia este şi mai gravă, relatează CNN, citând un psiholog potrivit căruia ”unii unt încă în negare, în timp ce alţii experimentează halucinaţii”. În cele 10 provincii turceşti lovite de cutremur trăiau aproximativ 4,6 milioane de copii, iar alţi 2,5 milioane de copii au fost afectaţi în Siria vecină.
"Ea obişnuia să sară ca un fluture. Acum, este afectată psihic", povesteşte Samer Sharif, în vârstă de 51 de ani, despre fiica sa Salma, în vârstă de 15 ani, care a fost martoră la moartea fratelui şi a mamei sale în cutremurul din 6 februarie şi care, timp de câteva zile, a crezut că a rămas orfană, înainte de a fi reunită în mod neaşteptat cu tatăl ei.
După cutremur, Sharif a primit informaţii conform cărora Salma, fratele ei în vârstă de 10 ani, Mohammed, şi fosta sa soţie au murit toţi trei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Stând în faţa clădirii care s-a prăbuşit peste familia sa, în Antakya, sudul Turciei, Sharif a spus că "a întâlnit moartea în acel moment."
"Nu mai este nimic în Antakya. Totul a dispărut", a declarat el pentru CNN.
După ce a dormit pe străzi timp de două zile, Sharif a plecat la Istanbul, unde a stat cu sora sa şi soţul ei.
În timp ce se afla acolo, a primit o veste extrem de bună - fiica sa era în viaţă şi se recupera în spital.
Tatăl şi fiica au fost reuniţi, dar ei nu vor mai fi niciodată la fel - mai ales Salma.
Şi Salma nu este singura.
Potrivit UNICEF, în cele 10 provincii turceşti lovite de cutremur trăiau aproximativ 4,6 milioane de copii, iar alţi 2,5 milioane de copii au fost afectaţi în Siria vecină.
UNICEF a adăugat că familiile cu copii dorm pe străzi, în mall-uri, şcoli, moschei, staţii de autobuz şi sub poduri, toţi temându-se să doarmă în interior în cazul în care replicile pot duce la prăbuşirea clădirilor.
"Am văzut mulţi copii traumatizaţi în Antakya", a declarat Bilal Kazak, în vârstă de 37 de ani, cetăţean turc născut în Kazahstan, care şi-a pierdut mama şi sora în cutremur.
În timp ce alimente, corturi şi rulote cu încălzire au ajuns în zilele de după cutremur, a spus Kazak, încă nu există suficient sprijin pentru sănătatea mentală, în special pentru copii.
Vorbiând cu Zain Asher de la CNN, un purtător de cuvânt al organizaţiei de ajutor umanitar Salvati Copiii din Turcia, Oben Coban, a declarat că victimele prezintă semne clare de tulburare de stres posttraumatic (TSPT), în special copiii, mulţi dintre aceştia rămânând fără părinţi.
"Ceea ce vedem, de asemenea, este că acei copii care şi-au pierdut educaţia, familiile, speranţele lor, luptă acum să găsească un motiv să rămână în această lume", a declarat Coban.
"În acest moment, singurul lucru care îi poate ţine în viaţă este speranţa pentru viitor”, a adăugat Coban.
Pentru victimele din Siria, cutremurul reprezintă o altă criză în contextul unui război civil devastator care durează de 12 ani.
Copiii şi familiile care se recuperau de pe urma PTSD-ului şi traumelor continue cauzate de război încearcă acum să supravietuiească, a declarat pentru CNN Dr. Alexandra Chen, un psiholog care tratează victimele cutremurului.
„Pentru oamenii care au început treptat să se recupereze şi să-şi regăsească un sentiment de normalitate şi să-şi reconstruiască vieţile în ultima decadă, acest lucru a fost terifiant şi destabilizator atât pentru copii, cât şi pentru adulţi”, a declarat Chen. „Unii sunt încă în negare, în timp ce alţii experimentează halucinaţii.”
Naţiunile Unite estimează că peste 30.000 de vieţi au fost pierdute în războiul civil sirian. Oamenii deja se luptau să-şi reconstruiască vieţile, în timp ce mii de persoane au fugit din ţară în căutarea unui refugiu în ţările învecinate.
În timp ce o anumită rutină fusese stabilită, Chen spune că situaţia s-a schimbat acum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.