Incendiile au pârjolit vineri Grecia pentru a şaptea zi consecutiv, distrugând zeci de mii de hectare de teren numai în nord-estul ţării, în ceea ce Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, susţinut de Uniunea Europeană, a declarat că este cel mai amplu incendiu de vegetaţie înregistrat pe teritoriul european în ultimii ani, relatează Reuters.
"Grecia trece prin cel mai dificil an, din punct de vedere al condiţiilor climatice, din istoria înregistrării şi colectării datelor meteorologice", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis, într-o şedinţă de informare periodică.
Echipele de pompieri se luptau cu 517 incendii de vegetaţie izbucnite în Grecia începând de vinerea trecută, a spus el.
Incendiile sunt alimentate de temperaturile ridicate şi, în unele cazuri, de rafalele puternice de vânt.
Deşi incendiile de vară sunt frecvente în Grecia, guvernul spune că sunt mai intense în acest an, în condiţiile în care oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice.
"Este vorba de combinaţia de temperaturi ridicate, secetă şi vânt care, din păcate, creează condiţiile ideale pentru incendii de vegetaţie cu o evoluţie extremă", a declarat Marinakis. "Este o vară foarte dificilă", a adăugat oficialul.
Într-o postare pe platforma de socială X (Twitter), Copernicus afirmă că incendiul de vegetaţie din nord-estul Greciei, care a început sâmbătă în apropiere de oraşul Alexandroupolis, este "cel mai mare înregistrat pe teritoriul european în ultimii ani", cuprinzând până în prezent un total de 72.344 de hectare. Incendiul încă ardea vineri.
Sute de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele pentru a scăpa de incendii, iar pacienţii unui spital au fost evacuaţi pentru scurt timp pe un feribot la începutul acestei săptămâni.
21 DE MORŢI ÎN INCENDII ŞI ZECI DE ARESTĂRI
Autorităţile au anunţat vineri că un cadavru carbonizat, despre care se crede că ar fi al un migrant, a fost găsit într-o zonă împădurită din regiunea Evros, în nord-estul ţării, ridicând la 21 numărul total al celor ucişi în cele mai recente incendii din această vară. Se presupune că toţi, cu excepţia unuia, sunt migranţi, iar 18 dintre aceştia au fost găsiţi împreună, marţi, arşi până la imposibilitatea identificării, într-o pădure din apropierea satului Avantas.
GREECE - Minister now confirms the arrests of 79 “Arsonist Scum” for the out of control fires raging in Greece that have killed at least 21 innocent people.
— Bernie's Tweets (@balancealways) August 25, 2023
That’s where you should focus, on the truth
pic.twitter.com/IjVvWixC69
Incendiul de vegetaţie izbucnit marţi în afara Atenei se diminuase până vineri, după ce a distrus case şi o maşină în zonă şi a forţat oamenii să fugă, adesea pe jos.
Poliţia a efectuat 79 de arestări în legătură cu incendiile care au devastat ţara, potrivit BBC.
Ministrul protecţiei civile, Vassilis Kikilias, a declarat că au existat mai multe încercări din partea piromanilor de a declanşa noi incendii pe Muntele Parnitha, la nord-vest de Atena. "Comiteţi o crimă împotriva ţării", le-a spus Kikilias.
Pe muntele Parnitha, în apropiere de Atena, incendiile au făcut ravagii într-o pădure învecinată cu capitala, ameninţând un parc naţional.
"Nenorociţii de piromani provoacă incendii care ameninţă pădurile, proprietăţile şi, mai presus de toate, vieţile oamenilor", a spus Kikilias joi, în timpul unei şedinţe de urgenţă televizate. "Nu veţi scăpa nepedepsiţi, vă vom găsi, veţi fi traşi la răspundere", i-a avertizat el.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis, a declarat pentru televiziunea publică elenă ERT că din cele 140 de arestări legate de incendii, în 79 de cazuri este vorba de incendii provocate.
Luna trecută, mii de oameni au fost nevoiţi să fugă din calea incendiilor de pe insula grecească Rodos, după ce incendii de vegetaţie au izbucnit acolo şi în alte părţi ale ţării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.