Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat sâmbătă că Statele Unite „nu vor interveni” în războiul civil din Siria, dar vor „lua măsuri” pentru a preveni orice posibilă revitalizare a ISIS, conform CNN. Comentariile sale vin în contextul ofensivei fulger a rebelilor sirieni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Statele Unite nu vor interveni militar într-un război civil sirian. Ceea ce vom face este să ne concentrăm pe priorităţile şi interesele naţionale de securitate ale Americii,” a spus Sullivan în cadrul unei discuţii la Forumul Naţional de Apărare Reagan din California.

Sullivan a adăugat că, deşi SUA nu vor lua partea niciuneia dintre taberele implicate în războiul civil, vor lua măsuri necesare pentru a preveni revitalizarea ISIS în nord-estul Siriei şi pentru a sprijini aliaţii regionali.

„Primul aspect, şi cel mai important, este să nu permitem revitalizarea ISIS, iar noi vom lua măsuri pentru a ne asigura că acest lucru nu se întâmplă,” a spus Sullivan. „În al doilea rând, avem un interes profund în consolidarea securităţii partenerilor noştri din regiune – Israel, Iordania, Irak şi alţii – şi vom face asta. În al treilea rând, vom acorda atenţie situaţiei umanitare pentru că credem că avem obligaţia de a face acest lucru.”, a precizat el.

Comentariile sale vin după ce preşedintele ales Donald Trump a cerut ca SUA să nu se implice în nicio schimbare de regim şi să permită conflictului să-şi urmeze cursul.

Sullivan a mai menţionat că administraţia Biden este „în acord deplin” cu analiza lui Trump, conform căreia evenimentele din Siria sunt rezultatul epuizării resurselor Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

El a reiterat că oficialii sunt îngrijoraţi de ceea ce ar putea urma, având în vedere că gruparea din avangarda forţelor rebele este desemnată de SUA drept organizaţie teroristă.

„(Grupul) a avut elemente afiliate unor grupări care au sânge american pe mâini,” a spus Sullivan.

Întrebat cât de îngrijorată este administraţia cu privire la potenţialele efecte de propagare în regiune, Sullivan a recunoscut că „este o preocupare” şi un aspect pe care oficialii îl monitorizează îndeaproape

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.