Comisia Europeană (CE) a deschis miercuri calea unor proceduri cu privire la deficite publice excesive împotriva a şapte state membre UE - inclusiv împotriva Franţei, unde promisiuni cu privire la cheltuieli se multiplică cu două săptămâni înaintea alegerilor europene, relatează AFP.
În afară de Franţa, aceste proceduri sunt ”justificate” împotriva Italiei, Belgiei, Ungariei, Poloniei, Slovaciei şi Maltei, anunţă într-un comunicat Comisia.
Aceste ţări au depşit anul trecut deficite publice stabilite la un prag de 3% din PIB.
Ele sunt obligate să ia măsuri de corectare în vederea unei respectări în viitor a reglementărilor cu privire la buget ale UE.
În cazul în care nu iau măsuri, ele riscă sancţiuni financiare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.