Un fost asistent parlamentar, Guillaume Pradoura, al eurodeputatului german Maximilian Krah, din cadrul Partidului Alternativa pentru Germania (AfD), este ”colaboratorul” vizat în percheziţii, aflate în desfăşurare, la birouri în sediile Parlamentului European (PE) la Bruxelles şi Strasbourg şi la locuinţă în capitala belgiană, în cadrul unei anchete cu privire la un presupus amestec rus şi corupţie, potrivit unei surse apropiate dosarului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Guillaume Pradoura este în prezent asistentul parlamentar al eurodeputatului olandez Marcel de Graaff, membru al Partidului Forumul pentru Democraţie (FvD, eurosceptic, conservator).

”Aceste percheziţii au loc în cadrul unui dosar de amestec, corupţie pasivă şi apartenenţă la o organizţaie criminală şi privesc indicii ale unui amestec rus, potrivit cărora membri ai PE ar fi fost abordaţi şi plătiţi să promoveze propaganda rusă pe «site-ul web de informaţii» Voice of Europe”, anunţă într-un comunicat parchetul belgian.

”Indicii dovedesc că colaboratorul PE respectiv a jucat un rol important în acest dosar”, adaugă el.

Ancheta a fost lansată de către parchetul federal belgian în aprilie, după identificarea unei reţele de influenţare finanţată de către Moscova.

Cehia a dezvăluit la sfârşitul lui martie descoperirea de către serviciile cehe de informaţii a unei reţele finanţate şi orcehstrate de Moscova, care răspândea propagandă rusă cu privire la Ucraina prin intermediul site-ului Voice of Europe.

Belgia a subliniat apoi că, potrivit serviciilor sale, eurodeputaţi ”au luat bani” în acest cadru pentru a răspândi minciunile Rusiei.

Site-ul Voice of Europe a fost plasat recent pe o listă de sancţiuni a Uniunii Europene (UE) şi i s-a interzis să mai difuzeze.

”În cadrul unui dosar al parchetului federal lansat în aprilie 2024, Poliţia Judiciară Federală din Bruxelles, la ordinul unui judecător de instrucţie olandofon de la Bruxelles, a procedat (miercuri) la 29 mai la percheziţii la domiciliul unui colaborator al Parlamentului European, la Schaerbeek (o comună de la Bruxelles) şi la biroul său la Parlamentul European de la Bruxelles”, precizează parchetul.

”În paralel, în strânsă colaborare cu EUROJUST şi autorităţile judiciare franceze, o percheziţie a avut loc de asemenea, la cererea judecătorului de instrucţie belgian, la biroul colaboratorului la Parlamentul European de la Strasbourg”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.