Donald Trump se confruntă de marţi cu o punere sub acuzare federală revizuită, care îl acuză că a încercat în mod ilegal să anuleze pierderea alegerilor în 2020, procurorii restrângându-şi abordarea după o decizie a Curţii Supreme a SUA conform căreia foştii preşedinţi beneficiază de o imunitate largă în faţa urmăririi penale. Decizia a provocat o undă de şoc într-o cursă prezidenţială deja tumultoasă, întrucât creează alte conotaţii politice, juridice şi constituţionale profunde într-un moment naţional critic, cu 10 săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale care ar putea remodela profund ţara şi care ar putea testa din nou instituţiile acesteia până la limită, scrie CNN.
Faptele şi dovezile din cazul susţinut de procurorul special Jack Smith nu s-au schimbat. Actul de acuzare îl învinuieşte în continuare pe Donald Trump de conspiraţie pentru fraudarea sistemului guvernamental care numără voturile de reprezentare ale statelor şi pentru coruperea şi obstrucţionarea procesului de certificare a victoriei lui Joe Biden. De asemenea, Trump este acuzat că a pus la cale o conspiraţie împotriva dreptului fundamental al cetăţenilor de a vota şi de a obţine numărarea voturilor. Însă, din respect pentru hotărârea Curţii Supreme, Smith a eliminat limbajul care susţinea că Trump s-a folosit de instituţia Departamentului de Justiţie pentru a-şi promova afirmaţiile despre frauda electorală.
Însă cazul său se confruntă în continuare cu obstacole uriaşe. Judecătoarea Tanya Chutkan, preşedinta Curţii districtuale, trebuie acum să interpreteze hotărârea Înaltei Curţi pentru a decide care probe rămân admisibile. Iar echipa de avocaţi a fostului preşedinte se va lupta cu Smith la fiecare pas şi va folosi toate căile de atac disponibile. Echipa juridică şi de campanie a lui Trump îl poate acuza că a încălcat cutuma Departamentului de Justiţie pentru a evita procedurile împotriva figurilor politice cheie atât de aproape de alegeri. Motivul pentru care versiunea iniţială a cazului nu a ajuns la proces cu mult înainte de alegeri a fost în parte din cauza tacticilor de amânare de succes ale echipei juridice a lui Trump, notează CNN.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Dacă lui Donald Trump nu-i place cât de târziu se întâmplă acest lucru, nu ar fi trebuit să amâne şi să amâne timp de multe, multe luni”, a declarat la CNN Jamie Raskin, un democrat care a făcut parte din comisia Camerei Reprezentanţilor care a investigat atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA. Jack Smith joacă cărţile care i-au fost date de Donald Trump şi de susţinătorii lui Trump de la Curtea Constituţională, a spus el.
TRUMP SE ADAPTEAZĂ
Semnificaţia politică a noii încercări a lui Smith de a-l forţa pe Trump să răspundă pentru acţiunile sale adaugă o altă dimensiune la confruntarea fostului preşedinte cu noul candidat democrat, Kamala Harris. Acuzaţia revizuită va readuce în mintea alegătorilor problema presupusei infraţionalităţi şi a ambiţiilor autocratice ale lui Trump, după ce problemele juridice ale acestuia au dispărut ca forţă motrice a campaniei, după prestaţia dezastruoasă a lui Biden la dezbaterea cu el, retragerea ulterioară a preşedintelui din cursă, tentativa de asasinat la adresa lui Trump şi începutul furtunos al campaniei Kamalei Harris. Deşi nu există nicio şansă ca acest caz să fie judecat înainte de alegeri, orice încercare a lui Smith de a organiza audieri probatorii în săptămânile următoare ar putea crea un nou val de ştiri despre presupusa infracţionalitate a lui Trump, într-o perioadă în care începe votul anticipat în persoană şi prin corespondenţă.
A fi pus sub acuzare, încă o dată, în mijlocul unei campanii prezidenţiale, ar fi o ruşine descalificantă pentru majoritatea candidaţilor, comentează CNN. Cu toate acestea, Trump s-a mai folosit de problemele sale penale pentru a-şi relansa campania - în special în timpul competiţiei primare republicane. Noua sa punere sub acuzare a venit la aproape exact un an după ce s-a prezentat pentru a fi înregistrat într-o închisoare din Atlanta şi a prezentat o fotografie de cazier pe care campania sa a transformat-o într-o emblemă sfidătoare.
Trump s-a străduit în ultimele săptămâni să găsească tracţiune pentru campania sa împotriva unui nou candidat democrat. Iar chestiunea problemelor juridice ale fostului preşedinte nu a fost un punct central al cursei electorale în ultimele luni. Cu toate acestea, imediat după depunerea noilor acuzaţii împotriva lui de către procurorul Jack Smith, echipa sa s-a grăbit să resusciteze povestea principală a candidaturii sale pentru un al doilea mandat - o afirmaţie falsă potrivit căreia este victima unei interferenţe electorale din partea unui Departament de Justiţie al administraţiei Biden. Fostul preşedinte l-a acuzat pe Smith că încearcă să „reia o vânătoare de vrăjitoare moartă, într-un act de disperare”. El a afirmat, de asemenea, că noua punere sub acuzare a fost o nouă încercare de interferenţă electorală pentru a distrage atenţia de la „catastrofele pe care Kamala Harris le-a provocat naţiunii”. De asemenea, nu a durat mult până când un nou apel de strângere de fonduri bazat pe acest caz a ajuns în cutiile poştale electronice.
O NOUĂ PROVOCARE PENTRU HARRIS
Revenirea în centrul atenţiei a mizeriei juridice a lui Trump prezintă noi provocări pentru Harris. În primele săptămâni ale candidaturii sale la Casa Albă, pentru a atenua o slăbiciune politică, ea s-a concentrat pe necazurile cu care s-au confruntat americanii din cauza preţurilor mari la alimente şi încearcă să se prezinte ca un candidat al schimbării generaţiilor în comparaţie cu Trump.
Vicepreşedinta SUA nu a fost la fel de deschisă ca Biden în a-şi baza campania pe o luptă pentru „sufletul naţiunii”. Dar, săptămâna trecută, ea a menţionat coşmarurile juridice ale lui Trump pentru a-l portretiza drept un „om neserios” care ar declanşa consecinţe „extrem de grave” dacă s-ar întoarce în Biroul Oval.
Mulţi susţinători ai lui Harris apreciază contrastul dintre vicepreşedinte, un fost procuror, şi Trump, un infractor condamnat şi un suspect pus sub acuzare - o dinamică care se va desfăşura cu siguranţă pe scena dezbaterii din 10 septembrie.
Cea mai recentă punere sub acuzare a lui Trump întăreşte, de asemenea, tema lui Harris, conform căreia americanii au o „ocazie preţioasă” de a trece peste amărăciunea, cinismul şi haosul anilor Trump şi de a intra într-un viitor mai optimist. Cu toate acestea, campania sa trebuie să fie îngrijorată de faptul că unii alegători moderaţi şi oscilanţi ar putea considera o nouă punere sub acuzare a fostului preşedinte ca fiind exagerată, punctează CNN..
În afară de implicaţiile politice şi electorale imediate ale noii puneri sub acuzare, ultimul dosar al procurorului special Smith este o reamintire a realităţii suprarealiste conform căreia un preşedinte care a fost şi ar putea fi şi viitor este urmărit penal pentru o încercare de a ignora voinţa alegătorilor şi de a rămâne la putere după ce a pierdut alegerile.
În ultimele săptămâni, plecarea lui Biden din campanie şi fastul convenţiilor au făcut ca ameninţarea lui Trump la adresa democraţiei să treacă oarecum neobservată, însă întrebarea cum un preşedinte care a încercat să răstoarne democraţia americană a evitat să fie tras la răspundere şi a putut să candideze din nou la Casa Albă - şi eventual să o câştige - îi va preocupa cu siguranţă pe viitorii istorici, conchide analiza CNN.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...