Un bărbat acuzat de implicare într-unul dintre cele mai mari jafuri din istoria Angliei, în care a fost vizată, în 2019, Tamara Eccleston şi în legătură cu care iniţial fuseseră reţinuţi nişte români, a fost arestat în Serbia, relatează BBC..
El şi alte cinci persoane au fost arestate la Belgrad pentru presupuse infracţiuni de spălare de bani, a anunţat Poliţia Metropolitană.
Bărbatul ar fi luat parte la raidurile efectuate în decembrie 2019 la locuinţele din Londra a trei celebrităţi, de unde au fost sustrase obiecte de valoare în valoare de 26 de milioane de lire sterline. Cea mai mare lovitură a fost dată la locuinţa Tamarei Ecclestone, de unde au fost furate bijuterii, bani şi alte obiecte de valoare, care totalizau 25 de milioane de lire sterline. Celelalte spargeri au vizat casele aparţinând fostului fotbalist al echipei Chelsea şi al naţionalei Angeliei, Frank Lampard, şi fostului proprietar al clubului Leicester City, acum decedat, Vichai Srivaddhanaprabha.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Majoritatea bijuteriilor şi ceasurile de valoare furate nu au fost recuperate niciodată.
Banda a vizat cu precădere domiciliul Tamarei Ecclestone, situată pe una dintre cele mai scumpe străzi din lume, vizavi de Palatul Kensington, pe care moştenitoarea Formulei 1 o împarte cu soţul ei, Jay Rutland. Fotomodelul Tamara Eccleston este fiica lui Bernie Ecclestone, fostul director executiv al Formulei 1. Mama sa, şi ea fost model, Slavica Radić, era de origine croată.
În momentul jafului, Tamara Ecclestone şi soţul ei plecaseră cu câteva ore mai devreme pentru o vacanţă de Crăciun în Laponia. Multe dintre camerele din interiorul conacului lor au fost golite de obiectele de valoare. În puţin peste o oră, hoţii au plecat cu 400 de bijuterii şi sume mari de bani.
Iniţial, în legătură cu acest caz fuseseră reţinuţi patru români, inclusiv menajera, dar ulterior au fost achitaţi de acuzaţii, la începutul anului 2021.
Anul trecut, trei italieni - Jugoslav Jovanovic, Alessandro Maltese şi Alessandro Donati - au fost condamnaţi la închisoare, pedeapsele lor totalizând 28 de ani, după ce au recunoscut că sunt vinovaţi de conspiraţie pentru furt. Poliţia metropolitană a lansat o vânătoare internaţională pentru a găsi un al patrulea suspect, cunoscut poliţiei sub numele de Daniel Vukovic.
O investigaţie a BBC a descoperit că autorităţile au făcut legătura între Vukovic şi alte presupuse spargeri din Europa şi se crede că suspectul a folosit cel puţin 19 identităţi. Eforturile de extrădare a lui - sub numele de Ljubomir Romanov - au fost respinse de Înalta Curte din Serbia în iulie anul trecut. Detaliile dintr-un document al instanţei spuneau că "Ljubomir Romanov" este un "rezident legal" al Serbiei şi, prin urmare, nu a fost îndeplinită baza legală pentru extrădare. Un acord privind tratatul de extrădare semnat de Serbia şi Marea Britanie în decembrie 1900 prevede că fiecare ţară poate refuza extrădarea propriilor cetăţeni.
Miercuri, Poliţia metropolitană a declarat că unul dintre cei şase bărbaţi arestaţi la Belgrad pentru spălare de bani era "căutat de detectivii care investighează o serie de spargeri de mare valoare comise în Kensington şi Chelsea în decembrie 2019". Presupusele infracţiuni de spălare de bani ar fi legate de spargerile de la Londra, însă deocamdată nu sunt informaţii că autorităţile britanice şi-ar fi reînnoit cererea de extrădare.
Într-un comunicat, poliţia sârbă a confirmat că şase membri ai unei "bande criminale organizate" au fost arestaţi şi că au loc "numeroase percheziţii" în întreaga ţară. Alţi doi suspecţi se aflau în străinătate, a precizat poliţia, adăugând că activităţile grupului s-au întins din februarie 2018 până la începutul acestei luni. Potrivit Parchetului pentru crimă organizată, grupul "a investit banii dobândiţi prin activităţi infracţionale în achiziţionarea de bunuri imobiliare şi i-a introdus astfel în fluxurile legale de numerar".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.