Cinci persoane - dintre care patru sunt copii - au murit, iar alte opt au fost rănite în incendiul unui imobil, în noaptea de duminică spre luni, la Mulhouse, în estul Franţei, au anunţat primăria şi pompierii, relatează AFP.
”Sunt patru copii şi un adult între victime. Suntem pe cale să le confirmăm identităţile”, a declarat pentru AFP primarul din Mulhouse, Jean Rottner.
”Este teribil, întregul oraş este zguduit de această dramă”, a adăugat el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Incendiul a pornit din subsolul acestui imobil de locuinţe cu chirie la preţ redus (HLM) cu patru etaje, au precizat pompierii.
Echipe de intervenţie au fost chemate la miezul nopţiii de duminică spre luni.
Potrivit site-ului cotidianului regional L'Alsace, trei dintre cei opt răniţi au fost spitalizaţi ”în urgenţă absolută”.
”Mai ales fumul se află la originea bilanţului, foarte grav”, scrie ziarul.
”Este un imobil în stare foarte bună, situtat într-un cartier liniştit, care nu se confruntă cu dificultăţi”, a subliniat primarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.