Democraţii au încoronat-o pe Kamala Harris, într-o atmosferă electrizantă, joi, drept candidata lor în alegerile prezidenţiale, la o Convenţie, la Chicago, care s-a desfăşurat sub semnul speranţei, relatează AFP, care prezintă cinci lucruri de reţinut de la acest eveniment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

ADOIUL LUI BIDEN

”Mulţumin Joe”. Marea reuniune s-a deschis luni cu un omagiu emoţionant adus preşedintelui în exerciţiu Joe Biden, la o lună după decizia-şoc de a candida la al doilea mandat.

Liderul octogenar, care şi-a consacrat 50 de ani din viaţă politcii, a susţinut pe scenă o alocuţiune lungă, în care şi-a apărat bilanţul şi a promis să fie ”cel mai bun voluntar” al camapniei vicepreşedintei sale, un discurs cu accente testamentare care a emoţionat până la lacrimi numeroşi delegaţi.

FAMILIA ÎNAINTE DE TOATE

Autoironia lui Doug Emhoff, soţul candidatei, sau elogiul emoţionat al lui Ashley Biden adus tatălui său au marcat şi ele această Convenţie, la care familia a fost omniprezentă, pe scenă, pentru a-şi aprezenta apropiaţii cu ajutorul unor anecdote, îmbrăţişări şi discursuri.

Tim Walz, partenerul de cursă al Kamalei Harris şi-a trecut aproape sub tăcere cariera de guvernator în mareke său discurs de miercuri şi a vorbit doar despre experienţa sa de tată de familie, profesor şi antrenor de forbal american.

Iar lacrimile de mândrie ale fiului său, Gus, la vederea acestuia pe scenă, i-au emoţionat pe democraţi şi mai mult decât era emoţionat adolescentul, prezentat de către părinţii săi ca ”diferit”, din cauza unor tulburări de atenţie şi anxietate.

Joi a fost rândul fiicelor nepoatei Kamalei Harris să urce pe scenă şi să explice publicului cum să pronunţe corect prenumele de origine indiană. ”Mai întâi spuneţi Kama, la fel ca «coma» (virgulă în engleză)”, a spus prima. ”Apoi spuneţi la, ca la, la, la”, a completat sora sa. Şi au exclamat împreună "Kamala!".

APELUL LA UNITATE AL LUI HARRIS

În discursul său din încheierea Convenţiei, Kamala Harris şi-a evocat îndelung mama defunctă, care a plecat din India la doar 19 ani pentru a-şi urma visul de a deveni cercetătoare.

Ea a prezentat-o ca pe un model de exigenţă, a evocat discriminările la care a văzut că a fost supusă şi a declarat că a învăţat de la ea ”să nu te plângi niciodată de nedreptate, ci să acţionezi împotriva” acesteia.

În acest discurs, cel mai important din viaţa sa, candidata şi-a detaliat viziunea Americii şi a lansat un apel hotărât la unitate.

”Voi fi o preşedintă care ne reuneşte în jurul aspiraţiilor noastre înalte”, a dat ea asigurări pe un ton stăpânit şi a promis să-i reprezinte pe ”toţi americanii”.

MICHELLE OBAMA, VEDETĂ

Marţi, Michelle şi Barack Obama i-au electrizat pe democraţi.

Fosta Primă Doamnă, o strălucitoare avocată, le-a cerut să se mobilizeze în vederea alegerii lui Harris, într-o alocuţiune vibrantă, care a încins mulţimea. Ea aproape că l-a depăşit pe soţul său, un orator mereu adulat în partidul său. "Do something", a îndemnat ea, o formulă reptată în cor de către delegaţi.

Cuplul-star, care a păstrat o influenţă puternică, l-a atacat frontal pe fostul preşedinte Donald Trump, iar Michelle i-a denunţat ”minciunile hidoase, misogine, rasiste”. Barack l-a ridiculizat.

Fostul preşedinte a ironizat ”obsesia” republicanului ”cu mărimea mulţimii” care asistă la mitingurile sale dublându-şi vorbele cu gesturi ambigue cu mâinile, care au provocat râsul delegaţilor şi au înnebunit reţele de socializare.

RĂZBOIUL DIN FÂŞIA GAZA

În marja festivităţilor democrate, manifestaţii porplaestiniene au avut loc de-a lungul săptămânii la Chicago, de denunţare a susţinerii americane a războiului purtat de Israel în Fâşia Gaza.

Mii de persoane au mărşăluit luni şi joi, cerând un armistiţiu în teritoriul palestinian şi un embargo al furnizării de armament Israelului. Cortegiile au fost mai mici decât sperau organizatorii.

Părinţii unui ostatic israeliano-american al Hamas au livrat miercuri o mărturie emoţionată pe scenă.

În încheierea Convenţiei, Kamala Harris a promis să ”încheie” un acord al unui armistiţiu şi eliberării ostaticilor.

”Atât de multe vieţi nevinovate s-au piedut. Persoane disperate şi înfometate fug neîncetat să se pună la adăpost. Amploarea suferinţei este sfâşietoare”, a declarat ea, apărând ”autodeterminarea” palestineilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.