Autorităţile comuniste chineze intenţionază să extindă perioada de concediu post-natal pentru familiile din Bejing, a anunţat, vineri dimineaţă, agenţia de stat China News, citată de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, mamele au dreptul la cel mult şapte luni de concediu, cu acordul angajatorului, cu o lună mai mult decât în prezent. Taţii pot sta şi ei acasă cel mult 15 zile, cu cinci mai mult decât li se permite acum.

Presa oficială chineză nu a comentat informaţia, însă Reuters notează că măsura este încă un semn clar că autorităţile chineze fac eforturi pentru a încuraja natalitatea.

Anul trecut, conducerea comunistă a Chinei a anunţat relaxarea controversatei şi îndelungatei politici a unui copil de familie, permiţând cuplurilor să aibă câte doi. Chiar şi cuplurilor care au câte un copil din mariaje precedente li s-a permis să mai aibă unul.

Potrivit ultimelor analize, îmbătrânirea accentuată a populaţiei este una dintre cauzele care afectează evoluţia celei mai mari economii din lume. Conform estimărilor, China ar urma să aibă în 2050 aproximativ 1,45 miliarde de locuitori, din care o treime ar fi trecuţi de 60 de ani, ceea ce ar face aproape imposibilă susţinerea lor de către populaţia activă.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.