Armata chineză a început marţi exerciţii militare de tir cu muniţie reală în apropierea Taiwanului, menţinând presiuni asupra insulei după ce preşedintele chinez Xi Jinping le-a cerut trupelor să se pregătească de război, iar autorităţile taiwaneze anunţă că supraveghează îndeaproape aceste manevre pe care le cataloghează drept o ”ameninţare” la adresa stabilităţii regionale, relatează AFP.
Beijingul a organizat manevre la scară mare la jumătatea lui octombrie la care au luat parte un număr-record de avioane şi nave militare în jurul Taiwanului.
Preşedintelec chinez Xi Jinping a lansat un apel adresat trupelor de a se pregăti de război.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Luni, Administraţia chineză a Securităţii Maritime din Pingtan, o localitate situată în provincia chineză Fujian (est), a anunţat tiruri cu muniţie reală timp de patru ore, începând de la ora locală 9.00 (4.00, ora României), într-o zonă de aproximativ 150 de kilometri pătraţi.
Pingtan este cel mai apropiat loc din China continentală de Taiwan. Zona în care au loc tirurile se situează la aproximativ 100 de kilometri de insulă.
Administraţia chineză a Securităţii Maritime din Pingtan nu a precizat cine trage şi ni care-i sunt obiectivele.
”TACTICI DE INTIMIDARE”
Ca răspuns la aceste exerciţii, Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat marţi că supraveghează îndeaproape ”activităţile şi intenţiile militare” ale Chinei.
Taipeiul consideră că aceste exerciţii pot face parte din ”tacticile Beijingului de a-şi consolida intimidarea” în Strâmtoarea Taiwan.
Premierul taiwanez Cho Jung-tai le-a catalogat drept o ”ameninţare care subminează pacea şi stabilitatea regionale”.
În weekend, o navă de război americană şi o navă canadiană au traversat Strâmtoarea taiwan, cu o lărgime de 180 de kilometri, în cadrul unor traversări regulate ale Washingtonului şi aliaţilor acestuia în vederea consolidării statutului de cale navigabilă internaţională al strâmtorii.
Beijingul a condamnat această traversare, apreciind că perturbă ”pacea şi stabilitatea ân Strâmtoarea Taiwan”.
Exerciţiile militare de la mijlocul lui octombrie - Joint Sword-2024B - cu avioane de vânătoare, drone, nave de război şi ale Pazei de Coastă s-au desfăşurat în zone situate la nordul, sudul şi estul Taiwanului.
Xi Jinping a cerut săptămâna trupelor să-şi consolideze pregătirea de război, în cursul unei vizite la Forţa Rachetelor a armatei, anunţa sâmbătă presa de stat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.