Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit din cauza noului tip de pneumonie depistat la finalul anului trecut în oraşul chinez Wuhan, au anunţat autorităţile, citate de Bloomberg.
Dintre cei 41 de oameni diagnosticaţi cu virusul, şapte se află în stare critică, doi au fost externaţi, iar restul prezintă o stare stabilă, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de autorităţile din Wuhan.
Tipul de pneumonie depistat recent în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS), potrivit cercetătorilor din China.
Virusul a fost detectat prima dată în Wuhan pe 12 decembrie. Până în prezent, 59 de oameni au fost infectaţi în China, au spus duminica trecută autorităţile.
Nu a existat dovada clară că virusul s-a transmis de la om la om şi nu a fost infectat niciun cadru medical. Unii dintre pacienţi sunt angajaţi la o piaţă din Wuhan, unde, potrivit presei, pe lângă peşte şi fructe de mare, sunt vândute păsări vii, iepuri şi şerpi, astfel că există o probabilitate ca virusul să fi fost transmis oamenilor de la unele dintre acestea.
Bărbatul în vârstă de 61 de ani a murit pe 9 ianuarie din cauza insuficienţei respiratorii şi circulatorii, au mai spus oficialii.
Începând cu 3 ianuarie, nu au fost raportate noi cazuri.
Niciunul dintre cei 739 de oameni care au avut contact cu pacienţii, inclusiv personalul medical, nu a fost infectat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...