Locuitorii din Chicago au ales marţi o femeie de culoare care-şi recunoaşte public homosxualitatea la conducerea oraşului - o premieră în acest oraş marcat de inegalităţi sociale şi violenţă din cauza armelor de foc, relatează AFP.
Lori Lightfoot, în vârstă de 56 de ani, un fost procuror federal care a condus o comisie de supraveghere a activităţilor poliţiei, a obţinut o victorie detaşată împotriva lui Toni Preckwinkle, o democrată şi afroamericană la fel ca ea.
Lightfoot a obţinut 74% din voturile exprimate, potrivit primelor estimări, în urma numărării majorităţii biletinelor de vot.
Ea a făcut campanie cu un program progresist, promiţând să reducă inegalităţile sociale şi rasiale. Cartierele de sud şi de vest ale oraşului, cele mai sărace şi locuite majoritar de o populaţie aprooape în întregime de culoare, rămân în urma centrului financiar şi nordului oraşului, care au beneficiat de programe de dezvoltare economică.
”Este schimbarea împotriva statu-quoului”, declara recent Lightfoot, făcând o comparaţie cu Toni Preckwinkle, în vârstă de 72 de ani, o aleasă locală de mai multe decenii şi actuala conducătoare a comitatului Cook, în care se află Chicago.
Cele două democrate s-au clasat pe primele locuri în primul tur al alegerilor muncipale, la sfârşitul lui februarie, cu 17,5 şi, respectiv, 16% din sufragii.
Ele au devansat alţi 12 pretendenţi la succesiunea democratului Rahm Emanuel, aflat în post din 2011. Această fostă stea în ascensiune din Partidul Democrat a anunţat, spre surprinderea generală, că nu candidează la al treilea mandat.
Municipalitatea din Chicago a mai fost condusă o singură dată, din 1837, de către un afroamerican şi o singură dată de către o femeie. Chicago devine cel mai mare oraş din ţară care îşi alege la conducere o femeie de culoare.
LEHAMITE
Lori Lightfoot devine, de asemenea, prima persoană homosexuală care conduce acest oraş cu 2,7 milioane de locuitori, al treilea din ţară, marcat de o neîncredere între poliţie şi minorităţi, inegalităţi profunde între cartiere şi un nivel important al criminalităţii.
Peste 650 de crime au fost înregistrate în 2018 la Chicago - adică mai multe decât la New York şi Los Angeles la un loc, ale căror populaţii sunt, cu toate acestea, mult mai importante.
Potrivit unor analişti, scrutinul a fost marcat de un sentiment de lehamite faţă de politica locală în acest fief democrat.
”Alegătorii par că se află într-o stare de spirit de tipul «afară cu toţi»”, a declarat pentru AFP Evan McKenzie, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Illinois.
”Mesajul este că ei vor noi idei şi un Guvern mai curat”, a adăugat el. ”Ei sunt obosiţi de corupţie, anchete federale împotriva unor conducători municipali, scandaluri în centrul cărora se află poliâie şi criza bugetară”.
Preckwinkle, care se prezintă totdată drept o progresistă, şi-a revendicat experienţa şi cunoaşterea afacerilor publice - spre deosebire de concurenta sa - într-o încercare de a recupera în sondaje.
În primul tur, cele două au devansat un personaj important în politica locală, Bill Daley, şi un fost şef al poliţiei oraşului, Garry McCarthy.
Acesta din urmă, angajat în 2011 de către Emanuel pentru a îndigui criminalitatea, a fost destituit în 2015 din cauza felului în care a gestionat ancheta cu privire la moartea, cu un an înainte, a unui tânăr de culoare, Laquan McDonald, ciuruit cu gloanţe de către un poliţist alb, Jason Van Dyke.
Poliţia a aşteptat un an ca să difuzeze imaginile dramei, în care agentul este surprins trăgând în timp ce victima era lungită la pământ, cu un cuţit în mână.
Rahm Emanuel a fost acuzat căa încercat să muşamalizeze scandalul, iar oraşul a fost zguduit de luni de manifestaţii împotriva violenţelor poliţiştilor.
Poliţistul a fost condamnat în ianuarie la şapte ani de închisoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.